În timp ce Donald Trump se afla la parada militară din Washington, mii de americani ieșeau în stradă la protestele „No Kings”. O parlamentară și soțul ei erau împușcați mortal în Minnesota, iar un senator democrat și soția lui ajungeau la spital. Într-o singură zi, America a fost împărțită între aplauze, gloanțe și furie.
Au defilat blindate și elicoptere
A fost prima paradă militară în capitala SUA din 1991 – atunci pentru a marca sfârșitul Războiului din Golf – și a avut loc chiar în ziua în care Trump a împlinit 79 de ani. Președintele încercase, fără succes, să organizeze un astfel de eveniment în primul mandat, dar a reușit abia la câteva luni după începerea celui de-al doilea, într-un moment deosebit de tensionat pentru țară.
Mii de soldați, tancuri, elicoptere și avioane au traversat National Mall, în timp ce președintele Trump, flancat de secretarul Apărării Pete Hegseth și Prima Doamnă Melania Trump, saluta mulțimea din tribuna oficială. Parada a început cu întârziere, din cauza unei ploi anunțate care n-a mai venit.
Tonul lui Trump, de această dată, a fost patriotic și temperat: „Toate celelalte țări își celebrează victoriile. E timpul să o facă și America. Asta facem în această seară”, a spus el.
În public s-au aflat susținători entuziaști, scrie The Guardian.
„Îl susținem pe Trump și armata”, a declarat Dan Funk, 68 de ani, venit din Nebraska ca să-și vadă ginerele la paradă.
„Avem nevoie de mai mult patriotism în țara asta. Prea mult gunoi circulă acum”, a completat soția sa, Deb.
Veterani decorați și vizitatori curioși au umplut spațiul din fața monumentelor.
„Este un lucru bun. Au trecut 250 de ani, ceva ce trebuie în continuare apărat și susținut”, a spus Pat Douglas, 65 de ani, veteran cu 24 de ani de serviciu militar.
Pentru mulți, însă, spectacolul a părut o risipă.
„Dorința de lungă durată a lui Trump de a risipi milioane din banii contribuabililor pe o paradă militară în stil autoritar a devenit realitate chiar de ziua lui”, a transmis Eleanor Holmes Norton, reprezentanta Washingtonului în Congres.
Cealaltă Americă: milioane de oameni au protestat în stradă
În toată țara, în peste 2.100 de locații – de la metropole la localități mici – protestatarii au umplut străzile.
Manifestațiile „No Kings” au fost organizate de o coaliție de peste 100 de grupuri și s-au desfășurat în mod pașnic, deși în unele orașe, precum Los Angeles și Portland, poliția a declarat adunările neautorizate și a intervenit cu gaze lacrimogene, precizează The Guardian.
În New York, peste 200.000 de oameni au participat la proteste. În Philadelphia, peste 100.000. În Pentwater, Michigan, 400 de oameni au protestat într-o localitate cu doar 800 de locuitori.
Un protestatar din Philadelphia, Victor, bucătar argentinian de 56 de ani, ținea o pancartă pictată manual cu Trump înfățișat ca un porc: „Această țară e construită pe imigranți. Toți au dreptul să muncească și să-și construiască o viață, mai ales dacă vin dintr-un loc unde nu pot face asta din cauza opresiunii politice”.
Ziua a început cu gloanțe: parlamentari democrați împușcați în Minnesota
Tensiunea a explodat la propriu în zorii zilei. Deputata Melissa Hortman și soțul ei au fost împușcați mortal în propria casă, iar senatorul John Hoffman și soția sa au fost răniți în ceea ce autoritățile au catalogat drept un „atac motivat politic”.În timpul acesta, suspectul este căutat de autorități, iar FBI promite o recompensă de 50.000 de dolari celor care pot da informații cu privire la acesta.
Guvernatorul din Minnesota a cerut oamenilor să evite demonstrațiile „din precauție”. Totuși, mulțimile s-au adunat în fața Capitoliului. Pe scenă, s-a vorbit despre determinare, curaj și lipsa fricii.
„Suntem afectați nu doar de violența politică, ci de orice formă de violență din viețile noastre. E prea multă violență cu arme, prea multă ură la TV, prea multă lipsă de umanitate față de vecini. Trebuie să ripostăm cu decență și civism”, a spus Perry McGowan, care purta o pancartă cu numele victimelor și o inimă roșie.
Gaze, blindate și oameni loviți cu mașina
În Texas, oficialii au anunțat că au descoperit o „amenințare credibilă” împotriva parlamentarilor care urmau să participe la protest. Guvernatorul Greg Abbott a mobilizat Garda Națională.
În Florida, guvernatorul Ron DeSantis a declarat: „Nu trebuie să stai ca rața-n bătaia puștii și să te lase mulțimea să te scoată din mașină și să te târască pe stradă. Ai dreptul să te aperi în Florida.”
În San Francisco, un șofer a lovit patru protestatari. În Virginia, un altul a intrat cu SUV-ul în mulțime. În Los Angeles, manifestanții au scandat „Plecă de aici!” către soldații Gărzii Naționale. Poliția a declarat adunarea ilegală la ora 16:00 și a folosit gaze și gloanțe de cauciuc.
Washingtonul a fost „liniștit”
Organizatorii „No Kings” nu au organizat protest oficial în Washington pentru a evita confruntarea cu parada. În schimb, ONG-uri locale au lansat evenimentul „Ziua Bucuriei în DC”, un manifest cultural.
Totuși, 300 de persoane din grupul Refuse Fascism au mărșăluit spre Casa Albă. Veteranul Chris Yeazel, 40 de ani, a fost printre ei: „America nu organizează parade militare de acest fel. Totul e autoritarism. Încearcă să creeze haos și să devină dictator.”
2025, anul în care America a luat foc
O analiză Harvard arată că până la finalul lui martie 2025, protestele din SUA au fost de trei ori mai numeroase decât în 2017.
„În ansamblu, cifrele din 2017 pălesc în comparație cu amploarea și intensitatea mobilizării din 2025 – un fapt adesea ignorat în discursul public despre reacțiile la politicile lui Trump”, notează raportul.