Antena 3 CNN Externe Traian Băsescu, discurs despre Moldova, în Parlament: Nu vom tolera ca românii de peste Prut să fie umiliţi (VIDEO)

Traian Băsescu, discurs despre Moldova, în Parlament: Nu vom tolera ca românii de peste Prut să fie umiliţi (VIDEO)

Traian Băsescu, discurs despre Moldova, în Parlament: Nu vom tolera ca românii de peste Prut să fie umiliţi (VIDEO)
Sursa foto: basescu
14 Apr 2009   •   17:07

Traian Basescu a atacat dur autorităţile de la Chişinău, în prima ieşire pe care a avut-o de la escaladarea conflictului diplomatic de acum o săptămână.

"România va întreprinde toate măsurile pentru a-i aduce în faţa instanţelor internaţionale pe cei care au iniţiat, ordonat şi executat acţiunile de la Chişinău deoarece folosirea armelor împotriva cetăţenilor constituie o crimă" a declarat preşedintele, marţi, în faţa plenului reunit al Parlamentului.

"Suntem confruntaţi cu acuzaţii fără precedent, acuzaţii dar nu şi probe", a ţinut să mai precizeze Traian Băsescu.

Totodată, şeful statului a cerut şi o anchetă europeană pe marginea evenimentelor de peste Prut.

Iată cele mai importante declaraţii făcute de Traian Băsescu în faţa plenului reunit al Parlamentului:

- Avem obligaţia să analizăm împreună situaţia creată la graniţa de Est
- Nu putem să tăcem la infinit
- România nu vrea să revendice drepturi asupra unor teritorii pierdute în trecut
- Datoria noastră morală este să nu îi abandonăm pe cei care ne vorbesc limba
- Integrarea în Uniunea Europeană era dezideratul comun al ambelor state
- Nu vom tolera ca românii de peste Prut să fie umiliţi
- România sprijină necondiţionat Republica Moldova
- Am devenit avocatul vocaţiei europene a Republicii Moldova fără a cere nimic în schimb



- În ultimii patru ani, în pofida sincopelor, ne-am străduit să relansăm relaţiile bilaterale
- Nu vom abdica de la valorile europene şi nici de la obligaţiile care ne revin
- Cetăţenii Republicii Moldova nu au plătit niciodată taxă de viză
- Evenimentele de la Chişinău ridică semne importante de întrebare
- Suntem îngrijoraţi de abuzurile din Republica Moldova
- Situaţia este agravată de blocarea activităţii mass-media
- Cenzura asupra mass-media, ameninţările si violenţele reflectă un sentiment de ilegimitate
- Elogiez curajul jurnaliştilor care au informat despre evenimentele din Molodva
- Am apreciat gestul de solidaritate al instituţiilor media
- Asemenea manifestări românofobe, încurajate de Republica Moldova reprezintă manifestări inacceptabile de intoleranţă
- Represaliile care au loc în Republica Moldova obligă România să ceară efectuarea unei anchete europene asupra responsabilităţilor pentru evenimentele din ultimele zile
- Nu putem accepta ca românii de peste Prut să fie izolaţi
- Vom continua să susţinem spiritualitatea românească din Republica Moldova
- Vom accelera acordarea cetăţeniei române celor care au acest drept
- România nu va permite transformarea Prutului într-o nouă cortină de fier



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: parlament discurs Republica Moldova
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close