Antena 3 CNN Externe Trei americani, ucişi pe aeroportul din Kabul. Cine a făcut crima

Trei americani, ucişi pe aeroportul din Kabul. Cine a făcut crima

Trei americani, ucişi pe aeroportul din Kabul. Cine a făcut crima
de O.P.    |    30 Ian 2015   •   08:48

 Trei americani au fost ucişi joi pe aeroportul din capitala afgană Kabul, aparent de către un membru al forţelor afgane de securitate, a declarat un reprezentant al Pentagonului pentru AFP.

Cei trei americani, civili care lucrau pentru Departamentul Apărării şi participau la un program de antrenare a forţelor aeriene afgane, au fost ucişi într-un atac armat "intern", a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului.

Membri ai trupelor aliate din Afganistan şi civili occidentali care lucrează în această ţară au fost luaţi ca ţinte, în mai multe rânduri, de către militari afgani.

Trupele NATO au luat măsuri de securitate speciale pentru a încerca să prevină acest tip de atacuri.

Cea mai mare parte a trupelor NATO a părăsit Afganistanul anul trecut, dar în ţară au rămas aproximativ 12.000 de oameni, dintre care 10.600 sunt americani, al căror rol constă în a oferi asistenţă.

Atacul a fost comis într-un context de intensificare a violenţelor în ţară. Insurgenţii şi-au multiplicat atacurile de mai multe săptămâni. Cel puţin opt persoane au fost ucise, joi, într-un atentat sinucigaş comis în timpul unei ceremonii funerare în estul Afganistanului.

Aeroportul din Kabul este deosebit de bine păzit. O parte a instalaţiei este rezervată traficului comercial, iar o parte trupelor NATO.

×
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close