Antena 3 CNN Externe Trei oameni au murit infectați cu hantavirus la bordul unui vas turistic ce navighează în Atlantic. OMS: Eveniment de sănătate publică

Trei oameni au murit infectați cu hantavirus la bordul unui vas turistic ce navighează în Atlantic. OMS: Eveniment de sănătate publică

A.I.
2 minute de citit Publicat la 22:56 03 Mai 2026 Modificat la 23:42 03 Mai 2026
hantavirus 3D
Reprezentare grafică științifică a hantavirusului. Trei persoane au murit în urma inferctării cu hantavirus la bordul unei nave turistice de croazieră care navighează în Oceanul Atlantic. Foto: Getty Images

Trei persoane au murit după ce s-au infectat cu hantavirus și au manifestat simptome specifice în timp ce călătoreau la bordul unei nave de croazieră, relatează BBC, care citează Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Un caz de hantavirus a fost confirmat, iar alte cinci cazuri suspecte sunt investigate, a precizat OMS

Nava MV Hondius navighează în prezent în Oceanul Atlantic.

Hantavirusul este un gen de virus ARN transmis la om de la rozătoarele infectate, care provoacă boli respiratorii sau renale grave, uneori cu deznodământ fatal.

Conform informațiilor din surse deschise, hantavirusul este responsabil pentru febra hemoragică cu sindrom renal (FHSR), care afectează rinichii și provoacă sângerări la nivelul pielii și mucoaselor, și pentru sindromul pulmonar (SPH) cu o mortalitate de până la 50%.

Infecțiile cu hantavirus sunt de obicei legate de expunerea la factorii de mediu, cum ar fi contactul cu urina sau fecalele rozătoarelor infectate.

În cazuri rare, virusul se poate răspândi de la om la om, determinând afecțiuni respiratorii grave.

Potrivit BBC, nava MV Hondius, la bordul căreia au fost semnalate infecțiile, este administrată de compania olandeză de turism Oceanwide Expeditions.

Un itinerariu consultat de radiodifuzorul britanic arată că vasul de croazieră a plecat din Ushuaia, Argentina, pe 20 martie, urmând să își încheie călătoria pe 4 mai în statul african Capul Verde.

Cine sunt pasagerii decedați în urma infecției cu hantavirus la bordul MV Hondius

Autoritățile sud-africane au declarat pentru BBC că primele simptome de infecție au apărut la un pasager în vârstă de 70 de ani, care a murit la bord. 

Trupul său se află acum pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic din Atlanticul de Sud.

Soția sa, în vârstă de 69 de ani, s-a îmbolnăvit și ea la bord și a fost evacuată în Africa de Sud, unde a murit într-un spital din Johannesburg.

Un britanic în vârstă de 69 de ani ar fi fost, de asemenea, evacuat la Johannesburg, unde este tratat la Terapie Intensivă.

Din relatarea BBC nu reiese cine este al treilea decedat. 

AFP, citată de Agerpres, a menționat surse conform cărora cadavrul acestuia s-ar afla în continuare la bordul navei.

Potrivit Oceanwide Expeditions, MV Hondius este o navă de croazieră cu o lungime de circa 107 metri și spațiu pentru 170 de turiști în 80 de cabine.

OMS - care a descris situația de pe navă drept „eveniment de sănătate publică” - a anunțat că ajută la coordonarea între statele membre și operatorii navei pentru evacuarea medicală a doi pasageri simptomatici, precum și pentru o evaluare completă a riscurilor și asistarea celor care se află încă la bord.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close