Antena 3 CNN Externe Trump, despre emisarul său, Witkoff: „L-am trimis să vorbească cu Putin. Nu știa nimic despre Rusia sau politică. Au vorbit cinci ore”

Trump, despre emisarul său, Witkoff: „L-am trimis să vorbească cu Putin. Nu știa nimic despre Rusia sau politică. Au vorbit cinci ore”

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 15:07 13 Oct 2025 Modificat la 15:07 13 Oct 2025
Steve Witkoff
Witkoff a fost prezent în Knesset, în timpul discursului lui Trump. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a făcut emisarului său în Rusia și Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, o descriere nu neapărat măgulitoare, luni, în timpul discursului său în Knesset, parlamentul israelian. Trump a spus că l-a trimis pe Witkoff în Rusia, să discute cu Putin, deși emisarul său „habar n-avea nimic de Rusia, Putin sau politică”. Liderul de la Casa Albă s-a arătat surprins de faptul că Putin și Witkoff au discutat vreme de cinci ore. Trump a adăugat că este „un talent să poți vorbi cu cineva atât de mult timp”. 

„L-am trimis pe Witkoff să se întâlnească cu Putin, crezând că va fi o întâlnire de 15-20 de minute. Witkoff nu știa nimic nici despre Rusia, nici despre Putin. Nu prea știa nimic nici despre politică. Întâlnirea lui cu Putin a durat cinci ore. L-am întrebat «Ce naiba ați vorbit vreme de cinci ore?». A spus că au discutat chestiuni foarte interesante”.

„Este un negociator excelent, pentru că este un om extraordinar,” a mai spus Trump despre Witkoff.

Lipsa de experiență a lui Steve Witkoff a fost un subiect discutat pe larg în presa internațională, iar gafele sale multiple făcute în timpul negocierilor au atras critici dure, inclusiv din partea președintelui ucrainean, care a spus, în martie, că emisarul american „este de pe altă planetă”. Inclusiv rușii au luat un ton mai dur față de el, în august, când Witkoff nu a înțeles ce i-a spus Putin și a interpretat spusele acestuia ca fiind „concesii” față de Ucraina. 

Ucrainenii au cerut inclusiv demiterea lui Witkoff, după comentarii deplasate ale acestuia - el a preluat propaganda rusă și susținerile lui Putin și a spus că „Ucraina este o țară falsă”. Activitatea diplomatică a lui Witkoff a atras critici inclusiv din interiorul administrației Trump 2.0 - Marco Rubio s-ar fi certat, în aprilie, cu Witkoff, după ce emisarul a propus ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei ca condiție prealabilă pentru începutul negocierilor. Critici au venit inclusiv din partea europenilor - Witkoff a fost numit un „ignorant needucat” în Franța, după ce a comparat Palatul Elysee cu Mar-a-Lago.

Trump a încercat să-l laude pe Steve Witkoff, în discursul său din Knesset, glumind că își numește trimisul special „Henry Kissinger care nu dă informații presei”.

„Henry a fost un mare transmițător de informații secrete. A dat mereu presei,” a spus Trump despre fostul secretar de stat și consilier pentru securitate națională în administrațiile Nixon și Ford.

„Steve nu divulgă nimic. Steve vrea doar să ducă treaba la bun sfârșit. Vrea să facă ceea ce este corect,” a declarat Trump, în discursul susținut în Knesset. Trump a mai spus că „toată lumea îl iubește”, inclusiv, aparent, Vladimir Putin.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close