Antena 3 CNN Externe Trupele franceze şi maliene au intrat în Diabaly

Trupele franceze şi maliene au intrat în Diabaly

Trupele franceze şi maliene au intrat în Diabaly
Sursa foto: Foto: AFP
21 Ian 2013   •   14:18

Trupele franceze şi maliene au intrat în oraşul Diabaly, care a fost ţinta raidurilor aeriene şi a luptelor crâncene, după ce a fost cucerit de rebelii islamişti, cu o săptămână în urmă.

Un convoi format din 30 de autovehicule blindate, cu peste 200 de militari la bord, a intrat în oraş, luni dimineaţă, fără să întâmpine rezistenţă.

Diabaly, situat la 350 de kilometri de capitala Bamako, a reprezentat cartierul general al rebelilor, alături de localităţile Mopti şi Sevare. Intervenţia francezilor a reuşit să pună capăt ofensivei insurgente, obligându-i pe rebeli să se refugieze în zonele deşertice.

Un colonel al armatei din Mali, a declarat mai devreme că o parte din populaţia oraşului Diabaly a aderat la teoriile jihadiste şi îndeamnă la "prudenţă maximă" în abordarea directă a localnicilor.

Conform unui material Al Jazeera, oraşul pare pustiu, dar francezii nu s-au grăbit să declare că deţin controlul în totalitate. Trupe speciale de genişti inspectează teritoriul în căutare de mine anti-personal sau de dispozitive explozive artizanale.

"Cele 11 zile de ofensivă militară în Mali au fost un real succes. Am pus stăpânire pe oraşele strategice Niono şi Sevare şi în mod sigur vom obţine victoria. Nu vom lăsa în urmă nicio rămăşiţă de rezistenţă", a declarat ministrul Apărării de la Paris, Jean-Yves Le Drian.

×
Subiecte în articol: mali paris
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close