Generalul american Ben Hodges supraveghea un exercițiu militar în Europa când un incident neașteptat a avut loc la o gară din Polonia – zeci de vehicule blindate Bradley au intrat în viteză în clădire, iar unele dintre ele au fost avariate serios când turelele lor au fost smulse după ce au intrat în acoperișul platformă al acesteia.
„Nimeni nu a fost rănit”, spunea Hodges, la acea vreme comandantul forțelor americane în Europa. Între timp, generalul s-a pensionat. „Totuși, au fost pagube de mii de dolari și ne-am trezit cu zece blindate care nu puteau să mai fie gata de luptă pentru o perioadă însemnată de timp”.
Un deceniu mai târziu, podurile care se dărâmă, ecartamentele feroviare inadecvate și labirintul birocratic rămân obstacole serioase în calea mișcării echipamentelor militare de-a lungul Europei, scrie FT.
După ce Rusia a invadat Ucraina, în 2022, Franța nu a reușit să trimită tancuri în România pe cea mai scurtă rută terestră prin Germania și a decis să le trimită pe mare, prin Mediterana. Aceste exemple ne aduc aminte dureros că efortul Europei de a se reînarma nu se limitează doar la obținerea efectivă a armamentului sau la creșterea numărului de trupe.
Armatele europene trebuie să fie capabile și să-și transporte cu ușurință armatele, echipamentele și muniția din vest, acolo unde se află cel mai mare număr al forțelor NATO, pe flancul estic al alianței.
În prezent, ar dura 45 de zile pentru a muta o armată din porturile strategice din vestul Europei în țările care au graniță cu Ucraina sau cu Rusia, estimează oficialii europeni care se pregătesc să publice o nouă propunere de „mobilitate militară”, miercuri. Scopul ei este acela de a reduce acest timp la doar trei sau patru zile.
„Ca un ceas elvețian”
Alexander Sollfrank, generalul german care se ocupă de a aduce armata țării „la zi” pentru rolul central pe care urmează să-l aibă în această operațiune, spune că fiecare element trebuie să „funcționeze ca un ceas elvețian”.
Obiectivul, mai spune el, trebuie să fie acela de a trimite un mesaj puternic de descurajare la Moscova. Mesajul pentru Rusia trebuie să fie – „Știm ce vreți să faceți și suntem pregătit. Uite, suntem aici”.
Dar, înainte ca trupele NATO să înceapă să se miște pe continent, prima provocare este cum se va produce recunoașterea geopolitică a faptului că ne aflăm în fața unei crize, conform oficialilor militari.
Când Rusia a desfășurat trupe și armament la granița cu Ucraina înainte de declanșarea invaziei din februarie, unii lideri occidentali erau sceptici că Vladimir Putin chiar va da ordinul de invazie.
„Cât de repede ne putem da seama ce încep să facă?”, spunea Hodges. „Apoi, vorbim de viteza de luare a deciziei. Decidenții care ne spun să ne mobilizăm, să începem să scoatem muniția din depozite. Ceasul ticăie și trebuie făcut ceva înainte ca rușii să atace”.
Liderii europeni trebuie să se pună de acord și cu președintele SUA asupra naturii amenințării și a răspunsului adecvat al NATO.
Atitudinea oscilantă a lui Donald Trump față de Rusia a creat îngrijorări în Europa față de cât de dispusă mai este America să participe la efortul de apărare al Occidentului. Totuși, Casa Albă continuă să susțină că rămâne angajată NATO și clauzei sale de apărare comună.
După ce aprobarea NATO va fi fost obținută, mișcarea trupelor și echipamentelor spre est ar trebui să înceapă. Numerele exacte pentru diversele scenarii de lucru sunt secrete, la fel ca rutele pe care acestea le-ar folosi.
Diplomații NATO spun, însă, că estimările analiștilor de 200.000 de trupe, 1.500 de tancuri și peste 2.500 de blindate aduse din SUA, Canada și UK în Europa continentală sunt, în mare, corecte.
„Mobilitatea militară este o componentă esențială a securității și apărării, iar infrastructura adecvată îi ajută pe aliați să se asigure că putem să aduce forțele potrivite la locul potrivit la momentul potrivit”, a declarat un oficial NATO.
Ben Hodges spune că organizarea americană pentru folosirea principalelor rute europene s-a îmbunătățit semnificativ de la incidentul din Polonia.
Alberto Mazzola, director executiv la CER, agenția pentru industria feroviară europeană, spune că Europa abia ce începe să aibă o înțelegere bună a problemelor cu care se confruntă.
„Trebuie să verificăm care tunele în Europa sunt potrivite pentru asta”, a declarat el.
Dimensiunile standard ale podurilor și tunelurilor europene sunt insuficiente pentru ca echipamentele să fie transportate în siguranță – sunt mult prea înguste pentru transportul militar. Există o problemă și cu dispunerea șinelor, care ar putea să favorizeze căderea din vagoane a încărcăturii.
Unele țări de pe flancul estic încearcă să rezolve problema
Pentru a rezolva problema ecartamentelor feroviare nepotrivite, țările baltice lucrează la un proiect pentru a le integra în rețeaua feroviară europeană. Proiectul „Rail Baltica” a fost gândit pentru a ajuta la transportul militar.
Alinierea ecartamentului este critică din punctul de vedere al eficienței și securității, spune directorul executiv al „Rail Baltica”, Marko Kivila. Încărcarea și descărcarea trupelor crease un „efect de pâlnie” și le lăsa vulnerabile în fața atacului, spune el.
Mutarea echipamentelor militare din Spania și Portugalia creează probleme similare – Peninsula Iberică are și ea ecartamente diferite față de restul continentului.
O muncă serioasă trebuie să se facă la nivelul rețelei de drumuri, de asemenea, mai ales în Germania, a cărei zonă geografică și rol de gazdă pentru 37.000 de militari americani o fac un element-cheie al planului.
Anul trecut, o secțiune de 100 de metri al podului Carola din Dresda s-a prăbușit, demonstrând situația dificilă a infrastructurii germane.
Livrările de tancuri franceze Leclerc în România, în 2022, au durat săptămâni întregi, în loc de zile. Asta și pentru că ele au fost respinse la vama din Germania pentru că erau prea grele să fie transportate pe drumurile publice.
Pentru a ocoli Germania, Franța a decis să le trimită pe mare – au plecat din Marsilia, au trecut prin Alexandropoli, în Grecia, și de acolo au venit cu trenul în România.
În toată Uniunea Europeană, statele membre au marcat în jur de 2.8000 de „zone problematice” din punctul de vedere al infrastructurii, locuri care au nevoie disperată de modernizare.
Eforturi extinse
Țările NATO, cu excepția Spaniei, au convenit în iunie să își crească cheltuielile de apărare până în 2035 la 5% din PIB pe an, dintre care 1,5% poate fi cheltuit pentru infrastructură. În Germania, oficialii din domeniul apărării fac lobby pentru a se asigura că rutele vitale sunt prioritizate ca parte a unui plan de 500 de miliarde de euro pentru modernizarea drumurilor, podurilor și căilor ferate.
Una dintre ciudățeniile deplasării trupelor spre est este că acestea ar traversa țări care nu sunt în război, ceea ce înseamnă că liderii militari ar trebui să respecte regulile vamale și legile muncii care stabilesc cât timp pot petrece șoferii de camioane pe drum.
„Dacă există un război propriu-zis declarat ca atare, toate aceste obstacole birocratice dispar,” a spus Jannik Hartmann, cercetător asociat la Colegiul de Apărare NATO din Roma. „Dar dacă acest lucru este declarat, deja este prea târziu. Acesta este punctul crucial. Nu suntem încă într-o stare de război”.
Oficialii lucrează la un „Schengen militar” care să standardizeze măcar reglementările neuniforme privind deplasarea armatelor. Germania, Polonia și Țările de Jos au semnat anul trecut un acord pentru a simplifica transportul militar transfrontalier între ele.
François Kalfon, un parlamentar francez care lucrează la transportul militar, a remarcat că „pentru același convoi de camioane” ai putea avea mai multe seturi de cerințe în fiecare țară. Documentația este puțin probabil să devină digitală — NATO preferă copiile fizice de teamă unor atacuri cibernetice
Într-o încercare de a accelera modernizarea, guvernele apelează la sectorul privat. Forțele armate germane au semnat în acest an un contract de 260 de milioane de euro cu o divizie de servicii a grupului de armament Rheinmetall pentru a oferi sprijin convoaielor care trec prin țară. Asta înseamnă să le furnizeze totul, de la paturi și cantine până la centre de întreținere pentru tancuri.
Bundeswehr-ul are, de asemenea, un acord cu divizia de marfă a companiei feroviare de stat Deutsche Bahn.
Dar Sollfrank, generalul german, a spus că exista încă „un număr incredibil de mare de vehicule diferite și o cantitate uluitoare de muniții diferite”, ceea ce face din aceasta o sarcină dificilă. „Nu poți planifica dinainte fiecare șurub minuscul. Asta nu funcționează”, a spus el. „Dar poți lua în calcul opțiuni. Iar această planificare are loc”.
O divizie ușoară de aproximativ 15.000 de soldați și 7.500 de vehicule ar putea necesita până la 200 de trenuri, fiecare cu până la 42 de vagoane — în total 8.400 de vagoane, potrivit CER. Organismul industriei auto din UE, ACEA, a cerut „licitații comune și specificații armonizate” pentru a stimula producția vehiculelor grele necesare
Acest efort enorm la nivel european poate părea alarmist. Dar Sollfrank a spus că este esențial.
„Trebuie să gândim la ce e de neconceput,” a spus el. „Este vorba de descurajare. Descurajarea funcționează doar dacă suntem credibili. Și suntem credibili doar când avem planuri — și suntem pregătiți”.
Ştiri video recomandate
