Antena 3 CNN Externe Turcia a arestat 6 persoane în cazul ultimului atentat din Istanbul

Turcia a arestat 6 persoane în cazul ultimului atentat din Istanbul

Turcia a arestat 6 persoane în cazul ultimului atentat din Istanbul
13 Ian 2015   •   17:46

Șase persoane, dintre care trei străini, au fost arestate în cadrul unei anchete deschise în Turcia după atentatul sinucigaș care a ucis săptămâna trecută un polițist, într-un cartier turistic din Istanbul, informează marți presa centrală, citate de AFP şi preluată de agerpres.

Cei șase suspecți, ale căror naționalități nu au fost date publicităţii, au fost aduşi în faţa procurorului de caz, care trebuie să se pronunțe asupra inculpării suspecților și a unei eventuale plasări a acestora în detenție.

La 6 ianuarie, o tânără femeie a detonat centura de explozibil pe care o purta, la intrarea într-un comisariat din districtul turistic Sultanahmet, nu departe de biserica Sfânta Sofia și de Moscheea Albastră. Un polițist a murit și unul dintre colegii săi a fost rănit.

Atentatul a fost iniţial revendicat de un grup clandestin turc de extremă stânga, cunoscut pentru atacurile sale împotriva guvernului turc şi mai ales asupra unor ţinte civile americane.
Însă, câteva zile mai târziu, Frontul Revoluţionar de Eliberare a Poporului (DHKP-C) şi-a retras revendicarea de atentat, invocând o neînţelegere "de ordin tehnic": părinţii presupusei kamikaze nu au recunoscut trupul fetei lor la morgă.

Potrivit agenţiei de presă turce private DHA, tânăra femeie, Diana Ramazanova, ar fi în realitate originară din regiunea musulmană rusă Daghestan.

Ministrul de Interne al Turciei, Efkan Ala, a confirmat că tânăra femeie a fost identificată, dar a refuzat să-i divulge identitatea.

Securitatea a fost întărită lunile acestea în Turcia, de teama unor noi atentate, atât din partea unor rebeli kurzi, cât şi din partea unor jihadişti ai grupării Statul Islamic.

×
Subiecte în articol: atentat sinucigas
Parteneri
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România
x close