Antena 3 CNN Externe Turcia a emis mandate de arestare pentru "genocid" pe numele lui Netanyahu şi al altor 34 de responsabili israelieni

Turcia a emis mandate de arestare pentru "genocid" pe numele lui Netanyahu şi al altor 34 de responsabili israelieni

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 21:19 07 Noi 2025 Modificat la 21:19 07 Noi 2025
benjamyn netanyahu
Parchetul general din Istanbul denunţă "genocidul şi crimele împotriva umanităţii comise în mod sistematic de către statul israelian în Gaza". Foto: Getty Images

Justiţia turcă a emis vineri mandate de arestare pentru "genocid" pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi altor 34 de responsabili israelieni, printre care ministrul apărării, Israël Katz, şi ministrul securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"În total, 37 de suspecţi sunt vizaţi de mandate de arestare", a precizat parchetul general din Istanbul, fără însă a furniza lista completă, pe care se află şi şeful Statului Major israelian, Eyal Zamir.

Parchetul general din Istanbul denunţă "genocidul şi crimele împotriva umanităţii comise în mod sistematic de către statul israelian în Gaza".

El citează de asemenea cazul "Spitalului prieteniei turco-palestiniene" din Fâşia Gaza, construit de Turcia şi bombardat în martie de armata israeliană, care afirmă că unitatea servea ca bază unor luptători ai Hamas.

Turcia, una dintre ţările cele mai critice faţă de războiul dus de Israel în enclava palestiniană, s-a alăturat deja anul trecut procedurii pentru genocid lansate de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ).

Anchetatorii ONU stabileau, în septembrie, că Israelul a comis un genocid în Gaza, începând cu luna octombrie 2023, acționând "cu intenția de a distruge populația palestiniană" din teritoriu. Pentru ca o situație să fie considerată genocid, trebuie să fi avut loc cel puțin unul dintre cele cinci acte prevăzute în Convenţia ONU privind genocidul, iar Comisia a stabilit că Israelul a comis patru dintre aceastea.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close