Drone ucrainene au lansat în noaptea de 26 august un atac masiv asupra orașului Kotovsk, din regiunea Tambov, a anunțat guvernatorul Evgheni Pervișov, citat de Moscow Times. „În urma atacurilor, a izbucnit un incendiu la centrul logistic Wildberries. Suprafața afectată de incendiu depășește 100.000 de metri pătrați”, a scris Pervișov pe Telegram. Locuitorilor din Kotovsk li se recomandă să nu iasă din case două zile pentru că aerul este „otrăvitor”.
Pervișov spune că angajații depozitului au fost evacuați rapid, însă unul dintre ei a suferit o comoție cerebrală în urma suflului exploziilor. Reprezentanții Wildberries au precizat că centrul logistic afectat nu mai primește momentan noi livrări.
Depozitul Wildberries din Kotovsk a mai fost atacat pe 18 iulie. Atunci au murit șapte persoane, iar alte 25 au fost rănite. Atacul a marcat începutul unei campanii de lovituri ucrainene asupra centrelor Wildberries, care a afectat până acum 23 de centre de distribuție ale companiei din 16 regiuni.
În aceeași noapte a fost atacată și rafinăria Nijeghorodnefteorgsintez din orașul Kstovo, regiunea Nijni Novgorod, scrie Astra, care citează imagini filmate de martori. Atacul a fost semnalat și de canalele ucrainene de monitorizare Supernova+ și Exilenova+.
Rafinăria este cea mai mare deținută de Lukoil, ocupând locul al patrulea în Rusia în funcție de capacitatea de procesare și locul al doilea în ceea ce privește producția de benzină. Poate procesa aproximativ 15 milioane de tone de petrol pe an și produce circa cinci milioane de tone de benzină, alimentând inclusiv regiunea Moscovei.
Rafinăria a mai fost atacată de drone de patru ori de la începutul anului, pe 2 iulie, 24 iunie, 20 mai și 5 aprilie. După fiecare dintre aceste atacuri, activitatea uzinei a fost oprită.
Dronele au atacat în cursul nopții și regiunea Lipețk, unde prăbușirea unei drone a provocat un incendiu la o locuință. „Au murit două persoane, un bărbat și un copil de 14 ani. Alte două femei au fost rănite și spitalizate”, a anunțat guvernatorul Igor Artamonov.
Potrivit bilanțului ministerului rus al apărării, între seara zilei de 25 august și dimineața de 26 august, sistemele de apărare antiaeriană au „interceptat și distrus” 426 de drone ucrainene deasupra a 15 regiuni ale Rusiei și a Crimeei anexate.
Drone au fost detectate, printre altele, deasupra regiunilor Belgorod, Briansk, Kursk, Volgograd și Moscova, precum și deasupra ținutului Krasnodar.
Aerul este „otrăvitor” în Kotovsk, după atac
Locuitorii orașului Kotovsk, din regiunea Tambov, au fost îndemnați să nu iasă din case și să țină ferestrele închise din cauza incendiului puternic izbucnit la depozitul Wildberries.
„Fumul și smogul se răspândesc rapid spre oraș. Pentru a evita intoxicațiile cu monoxid de carbon și produși de ardere, vă rog insistent să evitați deplasările prin oraș în următoarele două zile. Țineți ferestrele și balcoanele închise”, a scris primarul orașului, Aleksei Plahotnikov, pe VKontakte.
El le-a recomandat locuitorilor să urmărească atent starea de sănătate a apropiaților care suferă de astm sau alte afecțiuni și să apeleze, pe cât posibil, la servicii de livrare la domiciliu.
Centrul logistic Wildberries din Kotovsk se numără printre cele mai mari zece ale companiei și are o suprafață de 108.000 de metri pătrați.
Analiștii Data Insight estimau că, până la jumătatea lunii august, numai pierderile directe suferite de Wildberries în urma distrugerii infrastructurii se ridicau la 147-223 de miliarde de ruble, adică aproximativ 1,5-2,3 miliarde de euro.
Comercianții care vând prin platformă au pierdut, la rândul lor, mărfuri în valoare de 445-507 miliarde de ruble, aproximativ 4,6-5,2 miliarde de euro. Valoarea totală a pagubelor ar putea ajunge astfel la 800 de miliarde de ruble, circa 8,2 miliarde de euro.
Vladimir Putin a declarat, comentând atacurile cu drone ucrainene, că acestea nu au provocat Rusiei „consecințe critice”.
„Dar, desigur, ne provoacă pagube, este evident. Înțelegem acest lucru și, probabil, știm ce avem de făcut. Aș vrea să subliniez din nou că trebuie să consolidăm suveranitatea țării”, a spus Putin în timpul unei reuniuni a consiliului prezidențial pentru dezvoltare strategică.
Ulterior, el a semnat un decret care permite statului să preia temporar administrarea întreprinderilor și altor obiective ai căror proprietari nu au asigurat protecția acestora împotriva atacurilor cu drone.