Antena 3 CNN Externe Ucraina a bombardat cu drone una din cele mai mari rafinării de petrol din Rusia

Ucraina a bombardat cu drone una din cele mai mari rafinării de petrol din Rusia

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 21:42 13 Sep 2025 Modificat la 21:44 13 Sep 2025
poza cu trei drone deasupra unei rafinarii de petrol
În urma atacului cu drone ucrainene, facilitatea de producţie a rafinăriei din Başchiria a fost uşor avariată şi a izbucnit un incendiu. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O rafinărie aparţinând companiei petroliere Bashneft a luat foc în republica rusă Başchiria, pe râul Volga, în urma unui atac cu drone, au anunţat sâmbătă oficiali citaţi de AFP, Reuters şi dpa, potrivit Agerpres. Anunţul vine în contextul în care în după-amiaza acestei zile o dronă rusească a fost interceptată în spaţiul aerian al României, iar două avioane F-16 au plecat în urmărirea ei. În plus, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un avertisment azi, după ce dronele rusești au intrat în ţara noastră, dar și în Polonia. "Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia", a declarat liderul de la Kiev. 

Potrivit guvernatorului regional Radîi Habirov, rafinăria, una din cele mai mari din Rusia, a fost vizată de cel puţin două drone, dintre care una a căzut în incinta acesteia.

"Facilitatea de producţie a fost uşor avariată şi a izbucnit un incendiu, care este în prezent stins", a notat Radîi Habirov, precizând că nu sunt victime.

Atacurile cu drone asupra instalaţiilor petroliere ruseşti au devenit o caracteristică obişnuită a strategiei de apărare a Ucrainei, menită să perturbe aprovizionarea cu combustibil militar şi să taie o sursă cheie de venit pentru finanţarea războiului.

O schimbare recentă însă este că astfel de atacuri au loc în cursul zilei şi în adâncul teritoriului rus. Başchiria, sau Republica Başcortostan, se află la aproximativ 900 de kilometri de graniţa cu Ucraina.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close