Europa se reînarmează, Rusia este tot mai amenințătoare, iar speranțele că SUA ar putea să protejeze continentul au început să dispară, având în vedere acțiunile de până acum ale lui Donald Trump. Dar, chiar și așa, în condițiile în care blocul se pregătește de un viitor mai periculos, patru țări UE se mențin pe poziție și își păstrează neutralitatea, scrie Euronews.
Uniunea Europeană se reînarmează cu o viteză nemaivăzută de decenii întregi. Dar, chiar și așa, în condițiile în care blocul investește miliarde în capacitățile sale militare și are în față cel mai dificil și mai amenințător mediu de securitate de la Războiul Rece încoace, patru țări europene își păstrează aderența la un principiu fondator pentru ele – neutralitatea.
Austria, Irlanda, Malta și Cipru și-au menținut politica de neutralitate și non-aliniere militară, deși statutul neutralității diferă de la caz la caz și de la interpretare juridică la interpetare juridică.
Conceptul lor de neutralitate s-a adaptat și se adaptează la o lume tot mai volatilă, marcată de invazia rusească în Ucraina și de turbulenta președinție Trump.
Pentru aceste câteva țări, neutralitatea rămâne riscantă, însă. Ele trebuie să rămână ferme pe poziție pentru un principiu care ar putea să nu mai fie valabil cât de curând. UE a ales, în schimb, să-și schimbe abordarea ca răspuns la schimbarea lumii din jurul ei.
Conform legislației internaționale, neutralitatea înseamnă că un stat își asumă neparticiparea la conflicte armate internaționale dar și anumite obligații față de diverse state aflate în stare de război unele cu celelalte.
Definiția nu este universală și poate avea diverse nuanțe, însă. Cele patru țări, de exemplu, nu au același statut legal când vine vorba de principiul neutralității.
Austria și Malta au înscris în constituție principiul neutralității. În Irlanda, neutralitatea nu este codificată dar este înrădăcinată instituțional. De cealaltă parte, Cipru, urmărește o politică de non-aliniere – tot mai testată, recent, de legăturile sale cu lumea occidentală și cu aliații din UE.
Cu alte cuvinte, neutralitatea rămâne ceva contestat și fluid.
Austria
Secretarul general de la ministerul apărării austriac, Arnold Kammel, spune că felul în care este văzută neutralitatea s-a schimbat, la Viena, de când țara a aderat la UE, acum 31 de ani.
„Neutralitatea și-a cam schimbat sensul, dar esența neutralității rămâne puternic înrădăcinată în ADN-ul austriecilor, iar asta pare că va continua și în viitor”, a spus el.
Austria a adoptat neutralitatea militară după redobândirea suveranității, în 1955, la finalul procesului de reintegrare în comunitatea internațională, după Al Doilea Război Mondial.
Aderarea la comunitățile europene, câteva decenii mai târziu, a forțat Austria să participe la politica externă și de securitate comună a blocului, printre altele.
Când Austria a cerut să adere la bloc, în 1989, Comisia Europeană a afirmat că statutul său de „neutralitate permanentă” e incompatibil cu prevederile actualelor tratate și ar putea pune probleme pentru politica comună emergentă a blocului. Chiar și așa, Austria s-a alăturat Uniunii șase ani mai târziu.
Dar, recente declarații de la Comisia arată o schimbare de ton. Comisia spune, acum, că politicile de apărare și securitate rămân o competență națională, asta însemnând că tratatele UE nu opresc Austria, Irlanda, Cipru sau Malta din a-și menține statutul de țări neutre.
În practică, neutralitatea nu le oprește pe niciuna din a sprijini Ucraina, inclusiv prin mecanismele de asistență financiară ale UE. În plus, Irlanda și Cipru fac parte inclusiv din Coaliția Voluntarilor, în timp ce Austria ar doar statutul de observator.
Neutralitatea nu le elimină nici obligațiile ca parte a articolului 42,7 din tratatul UE, clauza de asistență mutuală a blocului. El obligă statele membre să dea ajutor și asistență „prin toate căile care le stau la dispoziție”, dar păstrând caracterul specific al politicilor lor naționale de apărare și securitate.
În mod crucial, asta nu forțează un stat neutru să dea asistență militară altora. Pentru Austria în special, orice răspuns de acest fel ar necesita o consultare politică internă, „în limitele pe care ni le permite constituția noastră”, a spus Kammel.
Franța a activat articolul după atacurile teroriste din 2015. Austria nu a dat ajutor militar direct, motivând prin neutralitatea sa, dar a susținut misiunile ONU și UE.
Neutralitatea nu limitează nici cheltuielile pe apărare, iar Austria intenționează să și le crească pe ale ei la doi la sută din PIB până în 2032.
Kammel spune că faptul că Austria nu face parte din NATO nu înseamnă că nu are o obligație să-și apere propriul teritoriu și, de aceea, „investește în toate domeniile militare” pentru a răspunde provocărilor.
Cipru
Istoric vorbind, Cipru a urmărit o politică externă a non-alinierii, din dorința de a nu se asocia direct cu nicio putere străină.
Recente afirmații și declarații făcute de președintele Nikos Christododoulides sugerează, însă, că sunt posibile schimbări de abordare.
În mai, Christodoulides spunea că țara este pregătită să adere la NATO, „atunci când o vor permite condițiile politice”. Principalul obstacol în calea acestui obiectiv este opoziția Turciei.
O lună mai târziu, statul mediteranean a început să primească fonduri SAFE. Până la 1,2 miliarde de euro au fost făcuți disponibili țării pentru investiții în apărare.
În acest moment, Cipru este singura țară neutră care primește finanțare SAFE, bani destinați achizițiilor de drone, rachete anti-tanc și muniție.
„O Europă care nu investește în apărare și securitate este o Europă dependentă, iar dependența nu poate fi o alegere strategică dacă vrem – și vrem – să fim puternici geopolitic”, a spus Christodoulides la acel moment.
Steven Everts, dirctor la EUISS (Institutul UE pentru Studii de Securitate) a declarat pentru Euronews că neutralitatea acestor țări europene este înrădăcinată istoric, dar că ele trebuie să înțeleagă realitățile din 2026.
„Viteza cu care se schimbă lumea ne impune tuturor să re-evaluăm alegeri făcute acum multe decenii – acum 70 sau 80 de ani – și să vedem dacă ele încă se aplică lumii în care trăim astăzi”, a dclarat Everts.
Asta este cu atât mai valabil pentru Cipru, o țară divizată. Deși recentele eforturi ale sale arată o dorință clară de a rezolva diviziunea politică veche de aproape 50 de ani, o altă amenințare apare.
Baza britanică din Akrotiri, Cipru, a fost atacată de drone iraniene Șahed, în martie. Christodoulides a spus că incursiunea iraniană demonstrează nevoia pentru o „procedură clară care să asigure că Uniunea acționează ca un garant credibil al securității”.
Irlanda
În iulie, prim-ministrul irlandez, Micheal Martin, a clarificat că țara sa este neutră militar, nu și politic.
„De la Al Doilea Război Mondial, poporul irlandez și-a păstrat cu statornicie loialitatea față de principiul neutralității militare, care înseamnă că nu este membru al vreunui bloc militar sau al unei alianțe militare. Așa că, practic, nu suntem membri ai NATO”, a spus șeful guvernului irlandez.
El a adăugat că Irlanda cooperează cu NATO prin Parteneriatului pentru Pace în domenii critice, precum infrastructura subacvatică critică, securitate cibernetică și amenințări hibride.
Mai notabil, Irlanda și-a făcut o reputație din rolul său de menținere a păcii internaționale, inclusiv în Kosovo și Afganistan.
Martin a spus că, deși invazia rusească dn Ucraina a făcut ca Finlanda și Suedia să se alăture NATO, opinia publică irlandeză nu a fost schimbată. „Este voința covârșitoare a poporului irlandez să rămânem neutri militar”, a adăugat el.
Politica irlandeză de neutralitate militară a fost adoptată formal înainte de Al Doilea Război Mondial și a rămas în vigoare de-a lungul guvernelor succesive. Nu este, însă, codificată în constituția țării.
În ciuda acestei vechi politici, însă, guvernul de la Dublin și-a crescut cheltuielile cu apărarea.
În decembrie, guvernul a anunțat o investiție record de 1,7 miliardede euro într-un pachet de apărare pentru 2026-2030, cu scopul de a consolida capacitățile armatei irlandeze la nivel terestru, aerian, maritim și cibernetic.
Malta
Respectarea obligațiilor Maltei privind securitatea și apărarea Uniunii, concomitent cu imperativul constituțional al menținerii neutralității, presupune un echilibru precar al țării mediteraneene.
Daniel Fiott, expert în apărare la Centrul pentru Securitate, Diplomație și Strategie din Belgia, afirmă că neutralitatea țării își are originea în perioada în care Malta era un avanpost militar britanic și dorea să se distanțeze atât de blocul occidental, cât și de cel sovietic.
Neutralitatea sa a fost consacrată în constituția țării în 1987. După câteva decenii, această definiție și-a pierdut o parte din rigiditate și a fost dezbătută public după ce prim-ministrul Robert Abela a susținut, în martie 2025, inițiativa UE în valoare de 800 de miliarde de euro pentru consolidarea apărării.
În aceeași perioadă, Abela ar fi declarat că micul stat insular trebuie să reanalizeze modul tradițional în care interpretează acest statut și să își mărească cheltuielile pentru apărare în funcție de noile realități.
Pentru Malta, aceasta înseamnă protejarea cablurilor subacvatice, a rețelelor maritime și a infrastructurii cibernetice, în condițiile în care țara dispune de o industrie a jocurilor online aflată în plină dezvoltare.
Potrivit publicației Times of Malta, insula mediteraneeană aproape și-a dublat cheltuielile pentru apărare într-un deceniu, de la aproximativ 42 de milioane de euro în 2014 la 77 de milioane de euro în 2023. Datele Parlamentului European confirmă această tendință și indică o creștere estimată a cheltuielilor pentru apărare la 100 de milioane de euro în acest an.
„Nu putem adopta poziția, așa cum poate am făcut-o adesea, că țara noastră este izolată și complet protejată de realitățile din jurul nostru”, a declarat Abela la începutul anului 2025.
Viitorul neutralității
Este limpede că UE intră într-o perioadă tot mai nesigură. Politicieni și oficiali din domeniul apărării au avertizat că Rusia ar putea testa capacitatea de apărare a NATO până în 2030, ceea ce face esențial ca Europa să fie pregătită.
Everts a afirmat că adevăratul test al neutralității va veni dacă Europa se va confrunta cu o agresiune armată.
„Dacă un stat membru al UE ar fi atacat militar, ce s-ar întâmpla atunci în privința reacției, a solidarității și a angajamentelor concrete, inclusiv în domeniul militar, ale acestor patru țări?”, a spus el.
„Atunci această întrebare se va pune cu adevărat”.
