Antena 3 CNN Externe Un american susţine ca a construit cel mai mare iglu din lume (VIDEO)

Un american susţine ca a construit cel mai mare iglu din lume (VIDEO)

Un american susţine ca a construit cel mai mare iglu din lume (VIDEO)
24 Feb 2010   •   23:55


Un bărbat din Statele Unite ale Americii se laudă că a construit cel mai mare iglu din lume. Ce-i drept, omul recunoaşte că performanţa a fost posibilă cu ajutorul prietenilor, care au pus şi ei umărul la treabă.

Igluul, construit în curtea din spate a casei unui american din statul Wisconsin, are o înălţime de aproape cinci metri şi jumătate şi o lăţime de peste opt metri.

Americanul spune că şi-a văzut visul cu ochii - acela de a construi cel mai înalt iglu din lume, după săptămâni bune de muncă, şi ajutat de prietenii săi.

"Munca în echipă este totul. Am multe mulţumiri pentru toţi cei care au venit să ajute. A durat cam nouă săptămâni şi jumătate şi cred că acum suntem cu toţii fericiţi să-l vedem terminat", spune bărbatul.

Deocamdată, recordul aparţine unui iglu cu diametrul de opt metri şi o înălţime puţin peste patru metri.

Bărbatul speră acum să doboare această performanţă şi să intre în Cartea Recordurilor, alături de casa lui de gheaţă. Până când va primi însă un răspuns din partea oficialilor, el le arată igluul tuturor celor care vor să-l vadă.



Antena 3



×
Subiecte în articol: SUA
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close