Antena 3 CNN › Externe › Un grup de investitori arabi, condus de un miliardar american, e pe cale să cumpere toate activele internaționale ale Lukoil

Un grup de investitori arabi, condus de un miliardar american, e pe cale să cumpere toate activele internaționale ale Lukoil

M.L.
2 minute de citit Publicat la 23:21 04 Noi 2026 Modificat la 23:31 04 Noi 2026
rezervoare oil terminal
Portofoliul Lukoil acoperă Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia Centrală și a fost inițial evaluat la aproximativ 22 de miliarde de dolari, deși sursele Reuters au spus că valoarea sa a scăzut pe măsură ce unele operațiuni s-au închis.Foto: Agerpres

Un grup de investitori, în frunte cu miliardarul american Todd Boehly e pe cale de a prelua câmpurile petroliere, rafinăriile și stațiile de benzină din afara Rusiei, care aparțin gigantului rus Lukoil, companie rusească aflată sub sancțiuni internaționale, informează Reuters, preluată de Kyiv Post.

Presupusa vânzare vine în contextul în care Washington își extinde legăturile economice cu Moscova, împreună cu eforturile de a media un sfârșit al războiului din Ucraina.

Patru persoane familiarizate cu această vânzare au spus pentru Reuters, sub  anonimat, că se așteaptă încheierea unui acord, în câteva săptămâni. Trei dintre ele au spus că o bancă, care acționează pentru consorțiu, cumpărase deja acțiuni Lukoil înghețate în valoare de miliarde de dolari de la fonduri de investiții occidentale.

În loc să plătească cash, consorțiul intenționează, se pare, să facă schimb pentru activele externe ale companiei, inclusiv câmpuri petroliere din străinătate, rafinării și benzinării.

De când Rusia a început invazia sa la scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022, fondurile de investiții occidentale care dețineau acțiuni Lukoil nu au mai putut să le vândă sau să le tranzacționeze.

Deoarece acțiunile au fost înghețate și nu mai puteau fi tranzacționate, acestea au fost eliminate din principalii indici bursieri care urmăresc economiile emergente, iar fondurile și-au redus valoarea lor în registre.

Potrivit surselor Reuters, banca a cumpărat acțiunile de la aproximativ 10 fonduri americane și britanice, precum și de la băncile depozitare din SUA care le dețineau pentru investitorii de retail, plătind 30 de cenți pentru fiecare dolar.

Lukoil a fost supusă sancțiunilor SUA în 2025

Todd Boehly, un investitor din Miami cu participații la Los Angeles Dodgers și Los Angeles Lakers, este însoțit de firmele emiratiene International Holding Company (IHC) și Al Hail Holding, frații siriano-qatari Al-Khayat și de US International Development Finance Corp (DFC), o agenție guvernamentală.

Potrivit Reuters, mai multe companii, inclusiv Exxon Mobil și Chevron, au concurat pentru aceste active.

Fondul american Carlyle, care a fost de acord să cumpere portofoliul în ianuarie, s-a retras luna trecută, lăsând astfel cale liberă lui Boehly.

Washingtonul a sancționat Lukoil în octombrie 2025 din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Portofoliul Lukoil acoperă Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia Centrală și a fost inițial evaluat la aproximativ 22 de miliarde de dolari, deși sursele Reuters au spus că valoarea sa a scăzut pe măsură ce unele operațiuni s-au închis.

Deși Washingtonul a relaxat unele restricții asupra Rusiei în ultimele săptămâni, inclusiv asupra importurilor de motorină rusească după ce președintele SUA, Donald Trump, a încheiat un acord cu președintele rus Vladimir Putin, sancțiunile asupra Lukoil în sine par să rămână în vigoare.

Vânzarea Lukoil are loc ca parte a angajamentului economic mai larg al Washingtonului cu Moscova, în care trimisul Kremlinului și șeful Fondului Rus de Investiții Directe (RDIF), Kiril Dmitriev, joacă un rol central.

Pe 9 octombrie, Trump a încheiat un acord pentru motorină cu Putin, ceea ce a determinat Trezoreria SUA să autorizeze vânzările și importurile de motorină rusă până pe 7 aprilie 2027.

Mișcarea a venit la doar trei săptămâni după ce Trump a semnat Legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului pe 18 septembrie, părea să ignore complet proiectul de lege destinat să vizeze industriile energetice și de apărare ale Rusiei, precum și rețelele apropiate de Putin. Kremlinul a confirmat pe 21 octombrie că Rusia și SUA discută viitorul activelor Lukoil.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close