Antena 3 CNN Externe Un jurnalist a fost măcelărit cu cuţitul, într-un oraş din Mexic. Motivul pentru care poliţia nu l-a protejat

Un jurnalist a fost măcelărit cu cuţitul, într-un oraş din Mexic. Motivul pentru care poliţia nu l-a protejat

Un jurnalist a fost măcelărit cu cuţitul, într-un oraş din Mexic. Motivul pentru care poliţia nu l-a protejat
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    25 Aug 2019   •   10:48

Cadavrul unui jurnalist prezentând multiple răni comise cu armă albă a fost descoperit sâmbătă în municipalitatea Tejupilco, în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

Nevith Condes Jaramillo, 42 de ani, era directorul portalului de ştiri Observatorio del Sur din Tejupilco, în Mexic. El aborda pe acest portal ştirile zilnice ale municipalităţii şi intervenea şi la un radio local.

Mexicul este una dintre cele mai periculoase ţări din lume pentru exercitarea activităţii jurnalistice. Aproximativ 100 de jurnalişti au fost ucişi din 2000. Marea majoritate a asasinatelor au rămas nepedepsite.

Biroul din Mexic al organizaţiei Reporteri Fără Frontiere a declarat pentru AFP că, potrivit apropiaţilor jurnalistului găsit mort, acesta primise ameninţări în noiembrie 2018 şi în iunie, anul acesta.

Din acest motiv, „el a solicitat măsuri de protecţie” de la o agenţie guvernamentală mexicană care trebuie să asigure siguranţa profesioniştilor în informaţii, a menţionat organizația Reporteri Fără Frontiere.

Cu toate acestea, Nevith Condes Jaramillo a refuzat în cele din urmă măsurile de securitate propuse din cauza procesului birocratic necesar pentru a le obţine, potrivit asociaţiei.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close