Antena 3 CNN Externe Un pachet suspect a fost descoperit la ambasada SUA din Vatican

Un pachet suspect a fost descoperit la ambasada SUA din Vatican

Un pachet suspect a fost descoperit la ambasada SUA din Vatican
Sursa foto: Foto:telegraph.co.uk
29 Dec 2010   •   16:19

Un pachet suspect a fost descoperit la ambasada SUA de pe lângă Vatican. Coletul descoperit la ambasada SUA nu conţinea explozibili, ci numai documente, au anunţat autorităţile italiene citate de AFP.

„Este vorba despre o alertă falsă. Pachetul conţinea numai documente diplomatice”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al carabinierilor.

Pachetul suspect fusese descoperit de forţele de ordine care au şi încercuit zona. Echipe de genişti din cadrul forţelor de carabinieri au fost trimise imediat la faţa locului.

În ultimele 48 de ore, mai multe ambasade din Italia au primit colete care conţineau explozibili. Joia trecută, două pachete suspecte care fuseseră amplasate la ambasadele Elveţiei şi Chile din Italia au explodat, rănind mai multe persoane.

Cele două atentate au fost revendicate de de Federaţia Anarhistă Informală (FAI) printr-un mesaj descoperit la ambasada Chile. Mesajul avea următorul conţinut: „Să distrugem acest sistem de dominaţie. Trăiască FAI, trăiască anarhia”.



×
Subiecte în articol: pachet suspect Vatican SUA
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close