Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Integrare cu beneficii: Faci reforme, iei bani. Noul plan al UE pentru țările aflate în proces de aderare, inclusiv Republica Moldova

Integrare cu beneficii: Faci reforme, iei bani. Noul plan al UE pentru țările aflate în proces de aderare, inclusiv Republica Moldova

M.L.
2 minute de citit Publicat la 08:00 27 Iun 2026 Modificat la 08:00 27 Iun 2026
Ursula von der Leyen si Maia Sandu (2)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Getty Images

Liderii europeni au în vedere un plan de a oferi țărilor candidate - inclusiv Republica Moldova - beneficii economice, înainte de aderarea propriu-zisă la UE, în speranța că aceste state vor accelera astfel reformele necesare, pentru integrarea în Uniune. Până în prezent, Comisia Europeană a acordat deja acces Chișinăului la Zona Unică de Plăți în Euro, la serviciul de roaming mobil în spațiul UE și la programe de sprijin cultural, informează Politico.

Comisia Europeană a anunțat, în cadrul summitului UE-Moldova de la începutul acestei săptămâni, un sprijin oferit Republicii Moldova în valoare de 232,7 milioane de euro pentru reabilitarea drumului Porumbrei–Comrat prin Planul de Creștere, arată Ziarul de Gardă.

De asemnea, UE va acorda 11 milioane de euro pentru consolidarea rezistenței Republicii Moldova împotriva atacurilor hibride și alte 17 milioane de euro pentru securitatea și apărarea frontierelor.

În martie 2025, UE a adoptat Planul de creștere pentru Republica Moldova în valoare totală  de 1,9 miliarde EUR, care vor fi acordați în perioada 2025-2025: este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat vreodată de UE Republicii Moldova. Până în prezent, autoritățile de la Chișinău au deblocat aproximativ 504 milioane EUR în cadrul acestei facilități, arată Ziarul de Gardă.

„Moldova a aderat la zona unică de plăți în euro, așa-numita SEPA, ceea ce face ca tranzacțiile în euro dintre noi să fie mult mai rapide și mult mai ieftine. Este bine pentru întreprinderi. Este bine pentru cetățeni. Țara dumneavoastră a devenit, de asemenea, parte a programului nostru «Roam Like at Home», acest lucru fiind foarte important pentru cetățeni”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Principiul mai mult pentru mai mult e bine testat. Ar trebui adoptat pentru a susține țările candidate, care fac progrese mai mari decât altele”

În prezent, UE are nouă țări oficiale candidate . Muntenegru este văzut pe scară largă ca lider pentru aderare, în timp ce Ucraina și Moldova au început oficial discuțiile de aderare. În cazul altor state, precum Serbia, Turcia și Georgia, procesul de aderare la Uniune stagnează deja de ani buni.

Ideea de a oferi țărilor candidate beneficiii economice înainte de aderare, fac parte din așa-numita inițiativă a Comisiei de „integrare graduală” — prin care țările sunt „recompensate” pe măsură ce implementează reformele cerute.

Beneficiile discutate includ accesul la unele programe de finanțare ale UE, aranjamente comerciale preferențiale și acces parțial la piața unică înainte de aderare, pachetul exact fiind adaptat în funcție de progresul fiecărei țări candidate. Scopul este de a menține țările candidate pe drumul cel bun, oferindu-le stimulente pentru a implementa reforme dificile politic, chiar dacă aderarea completă rămâne la ani distanță. 

„Trebuie să existe o integrare economică paralelă, dar necesară”, a spus pentru Politico Petras Auštrevičius, europarlamentarul lituanian care a redactat strategia Parlamentului European pentru extindere. „Principiul mai mult pentru mai mult este bine testat și ar trebui adoptat pentru a susține acele țări candidate, care progresează mai bine decât altele”.

Potrivit planurilor, accesul la beneficii ar fi acordat pe baza fiecărui caz în parte, în funcție de cât de mult s-a aliniat fiecare țară la regulile UE și câte reforme au implementat, a spus un oficial. Aceasta ar reprezenta o schimbare semnificativă față de sistemul actual, în care majoritatea beneficiilor sunt rezervate membrilor cu drepturi depline. Abordarea este concepută și pentru a menține țările candidate, precum Ucraina — a cărei aderare este probabil să dureze ani de zile, în ciuda susținerii politice puternice — pe deplin implicate în proces, fără a promite o aderare rapidă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close