Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Numărul imigranţilor în UE a atins nivelul record de 64,2 milioane, în 2025. În ce țări sunt cei mai mulți și câți locuiesc în România

Numărul imigranţilor în UE a atins nivelul record de 64,2 milioane, în 2025. În ce țări sunt cei mai mulți și câți locuiesc în România

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:59 22 Apr 2026 Modificat la 10:59 22 Apr 2026
imigranti centru germania
Imigranți în Germania. Imagine de arhivă. Sursa foto: Getty Images

Numărul imigranţilor care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ 2,1 milioane mai mare decât în anul precedent, indică un raport publicat miercuri de Centrul pentru cercetări şi analiză privind migraţia din cadrul institutului RFBerlin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2010, numărul imigranţilor rezidenţi în blocul comunitar european era de 40 de milioane, potrivit datelor Eurostat şi Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi.

În ce țări din UE sunt cei mai mulți imigranți și câți stau în România

Germania rămâne ţara membră a UE care găzduieşte cei mai mulţi imigranţi (circa 18 milioane în 2025), dintre care 72% au vârsta legală pentru a munci, în timp ce Spania a înregistrat anul trecut cea mai rapidă creştere (700.000 de persoane) comparativ cu 2024, populaţia născută în afara ţării ajungând la 9,5 milioane persoane.

„Germania rămâne principala destinaţie pentru migranţi în Europa, atât în termeni absoluţi, cât şi, într-o măsură semnificativă, în termeni relativi la populaţia sa”, a explicat Tommaso Frattini, unul dintre autorii raportului citat.

Studiul arată că în 2025 la nivelul UE proporţia medie a imigranţilor în populaţia totală era de 14,2%. Valoarea cea mai mare a indicatorului s-a înregistrat în Luxemburg (51,6%), ţară urmată de Malta (32%) şi Cipru (27,6%).

În România, imigranţii reprezentau anul trecut 6,2% din populaţia totală, proporţii mai mici decât în ţara noastră înregistrându-se în Slovacia (4,2%), Bulgaria (3,8%) şi Polonia (2,6%).

Cererile de azil s-au concentrat în anumite ţări membre, Spania, Italia, Franţa şi Germania reunind aproape trei sferturi din totalul solicitărilor în 2025.

Dintre ţările membre ale UE, Germania a găzduit în 2025 cei mai mulţi refugiaţi, aproximativ 2,7 milioane, iar Ciprul este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare proporţie de refugiaţi în raport cu populaţia sa totală.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: imigranti UE

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close