Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Recomandarea Comisiei Europene pentru Guvernul Grindeanu

Recomandarea Comisiei Europene pentru Guvernul Grindeanu

Recomandarea Comisiei Europene pentru Guvernul Grindeanu
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Feb 2017   •   20:47

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a salutat joi, la Bruxelles, decizia guvernului român de a abroga ordonanţa de urgenţă 13, a recomandat executivului de la Bucureşti mai multă transparenţă şi a afirmat că ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cazul României va avea loc atunci când rezultatele ţării noastre în combaterea corupţiei şi reforma justiţiei vor fi ireversibile. 

''Sunt conştient de faptul că Guvernul României are nevoie să modifice legislaţia pentru a se asigura că este în concordanţă cu prevederile europene. Ne putem oferi, dacă este necesar, expertiza în acest sens, iar acest lucru se aplică şi în situaţiile în care legislaţia trebuie modificată pentru a fi în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale. (...) Este binevenit faptul că OUG 13 a fost abrogată, este un pas foarte bun. Sfatul pentru Guvernul român a fost ca atunci când pune legislaţia în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale şi când transpune legislaţia europeană, aceste demersuri trebuie făcute foarte deschis, astfel încât oricine este interesat să poată fi implicat, să vadă ce se întâmplă exact, pentru a se evita neînţelegerile sau percepţiile cum că s-ar slăbi lupta împotriva corupţiei. Dacă demersurile se fac cu transparenţă, Comisia Europeană poate avea încredere că paşii făcuţi duc la rezultatele dorite, iar lupta anticorupţie se menţine la aceeaşi intensitate'', a spus Timmermans, după întrevederea avută cu premierul român Sorin Grindeanu la sediul CE. 

Reprezentantul executivului comunitar a amintit că ultimele rapoarte MCV arată că 'ne aflăm pe ultima porţiune a maratonului'. ''Momentul când trecem linia de sosire depinde de viteza alergătorului, iar aceasta depinde de angajamentul Guvernului şi al Parlamentului. Comisia poate ajuta, poate oferi asistenţă, dar nu decide viteza. Viteza depinde de autorităţile române, iar de ea depinde când se ajunge la linia de sosire. Am văzut angajamentul Guvernului de a ajunge la capătul cursei cât mai repede posibil'', a spus Frans Timmermans. 

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a adăugat că va clarifica pentru autorităţile române măsurile şi paşii precişi la care se aşteaptă în viitor. ''Accept punctul de vedere al premierului când spune că nu toate elementele sunt clare. Vom clarifica totul astfel încât Guvernul să ştie exact ce sfaturi transmitem şi ce aşteptări avem. Respectaţi foaia de parcurs şi vom ajunge acolo unde ne dorim, adică la momentul când lupta împotriva corupţiei este un succes atât de mare, încât este ireversibilă''', a spus Timmermans, precizând că românii şi-au făcut auzită clar dorinţa ca ţara să nu mai fie afectată de corupţie generalizată. 

Oficialul european a declarat că în discuţia cu premierul român a fost abordată şi 'situaţia dificilă' din penitenciarele din România şi a spus că Guvernul are la dispoziţie inclusiv instrumente financiare europene pentru a îmbunătăţi condiţiile din închisori. 

''Vrem să sprijinim România în privinţa construirii de noi penitenciare şi pentru renovarea celor existente. Am analizat problema foarte gravă a supra-aglomerării şi situaţia proastă din penitenciarele din Romania. Am oferit Guvernului român posibilitatea de a colabora îndeaproape pe proiecte care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei, renovarea clădirilor, ridicarea condiţiilor la nivelul din UE. Vrem să sprijinim Guvernul român în acest sens, se pot folosi inclusiv fonduri pentru investiţii structurale'', a arătat Timmermans. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close