Antena 3 CNN Externe Vizita lui Donald Trump în Marea Britanie ar putea fi anulată. Petiția semnată de peste un milion de oameni, dezbătută în Parlament

Vizita lui Donald Trump în Marea Britanie ar putea fi anulată. Petiția semnată de peste un milion de oameni, dezbătută în Parlament

Vizita lui Donald Trump în Marea Britanie ar putea fi anulată. Petiția semnată de peste un milion de oameni, dezbătută în Parlament
31 Ian 2017   •   17:18

Parlamentarii britanici vor avea, pe 20 februarie, o dezbatere cu privire la o petiţie semnată de peste 1,6 milioane de persoane care au cerut anularea vizitei de stat pe care noul preşedinte al SUA, Donald Trump, o va efectua în Marea Britanie în acest an, transmite Reuters.

Semnatarii petiţiei susţin că doresc să evite situaţia stânjenitoare în care ar fi pusă Regina Elisabeta a II-a prin primirea lui Donald Trump la Londra.

Dezbaterea parlamentară a fost solicitată de către Comisia pentru petiţii a Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic).

În aceeaşi zi, aleşii britanici vor dezbate şi o altă petiţie, care susţine însă desfăşurarea vizitei lui Trump conform intenţiei iniţiale. Această petiţie a fost semnată de peste 100.000 de persoane.

Executivul britanic răspunde tuturor petiţiilor care au cel puţin 10.000 de semnături, iar subiectele sunt considerate eligibile pentru a face obiectul dezbaterii în forul legislativ britanic dacă petiţia în cauză este semnată de minimum 100.000 de persoane.

Guvernul de la Londra a confirmat că Donald Trump va veni în Marea Britanie, însă data vizitei încă nu a fost stabilită.

Theresa May este primul lider străin care a efectuat o vizită oficială în SUA după ce Donald Trump a fost învestit preşedinte al SUA. În timpul întrevederii avute vineri la Casa Albă, preşedintele american a salutat 'minunatul' Brexit şi a confirmat sprijinul său pentru revigorarea relaţiei speciale dintre Washington şi Londra.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close