Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin pledează pentru intensificarea cooperării economice cu Occidentul, în ciuda sancţiunilor

Vladimir Putin pledează pentru intensificarea cooperării economice cu Occidentul, în ciuda sancţiunilor

Vladimir Putin pledează pentru intensificarea cooperării economice cu Occidentul, în ciuda sancţiunilor
Sursa foto: Foto: o.canada.com
09 Aug 2014   •   18:25

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a pronunţat sâmbătă în favoarea intensificării cooperării economice cu Occidentul, în numele "bunului simţ" şi în pofida sancţiunilor, lansând un proiect de explorare petrolieră ruso-american în Arctica, informează AFP.
   
Compania americană ExxonMobil şi grupul rus Rosneft au iniţiat operaţiuni de explorare în Marea Kara, în nordul Siberiei.
   
"Transmitem felicitări pentru acest proiect şi suntem dispuşi să intensificăm cooperarea cu partenerii noştri", a declarat Putin.
   
"Companiile înţeleg foarte bine necesitatea unei astfel de cooperări. Pragmatismul şi bunul simţ prevalează, în pofida dificultăţilor contextului politic actual, iar acest lucru este mulţumitor", a subliniat preşedintele Rusiei.
   
Proiectul de explorare petrolieră ruso-american nu a fost afectat de recentele sancţiuni occidentale impuse Rusiei din cauza crizei din Ucraina.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close