Antena 3 CNN Externe Zeci de chinezi, la un pas să se înece. Se temeau că vor pieri, pe un pod

Zeci de chinezi, la un pas să se înece. Se temeau că vor pieri, pe un pod

Zeci de chinezi, la un pas să se înece. Se temeau că vor pieri, pe un pod
de S.T.    |    15 Oct 2013   •   09:00

Zeci de vizitatori ai unui parc naţional din provincia Jiangxi din China au fost la un pas să se înece după ce podul pe care îl traversau s-a prăbuşit.

The Telegraph scrie că accidentul a avut loc, duminică, în jurul orei locale 10 dimineaţa. Angajaţii parcului au sărit imediat în ajutorul celor din apă, încercând să îi scoată pe oameni cu ajutorul unor colace.

Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în acest incident, dar peste zece au ajuns cu răni serioase la spital.

Autorităţile chineze au demarat o anchetă şi investighează cazul.

×
Subiecte în articol: inec
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close