Antena 3 CNN Externe Zelenski susține că Ucraina ar trebui să adere la UE până în 2027: „Contăm pe sprijinul partenerilor pentru poziţia noastră”

Zelenski susține că Ucraina ar trebui să adere la UE până în 2027: „Contăm pe sprijinul partenerilor pentru poziţia noastră”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 17:23 27 Ian 2026 Modificat la 17:23 27 Ian 2026
poza in care apare Volodimir Zelenski
Declarația liderului de la Kiev vine după o convorbire telefonică cu cancelarul austriac Christian Stocker. Sursa foto: Getty Images

Primirea Ucrainei în Uniunea Europeană ar trebui finalizată până în 2027, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că Kievul vede apartenenţa la UE ca pe o parte a garanţiilor de securitate pentru ţara sa devastată de război, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„De aceea vorbim despre o dată concretă, 2027, şi contăm pe sprijinul partenerilor pentru poziţia noastră”, a postat şeful statului ucrainean pe X după o convorbire telefonică cu cancelarul austriac Christian Stocker.

În decembrie 2025, Financial Times a scris că Ucraina nu a finalizat încă oficial nici măcar unul dintre cele peste 30 de capitole de negociere ale UE, iar calendarul ar răsturna abordarea „bazată pe merit” a blocului privind admiterea de noi membri.

„Există o probabilitate zero la sută ca Ucraina să fie un stat membru cu drepturi depline al UE la 1 ianuarie 2027”, a declarat Mujtaba Rahman, director pentru Europa la Eurasia Group.

„Dar acest angajament ar putea insufla viață candidaturii Ucrainei la UE și ar putea obliga factorii de decizie politică să inoveze în continuare și să accelereze procesul de aderare a Ucrainei.”

Orice decizie de a admite un nou membru ar trebui să fie susținută de toate cele 27 de guverne naționale ale UE.

Însă sprijinul SUA pentru planul de pace ar însemna, de asemenea, că Trump l-ar putea împinge pe Viktor Orbán, care până acum a întârziat procesul de aderare a Ucrainei, să renunțe la veto.

Totodată, în luna octombrie, publicația Politico a scris că oficiali europeni iau în calcul schimbarea regulilor de aderare la Uniunea Europeană, astfel încât unor state candidate să li se recunoască statutul de membru, fără ca acestea să beneficieze de dreptul de veto în cadrul structurilor decizionale.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close