Antena 3 CNN Externe Zona euro cere un angajament scris de la partidele din Grecia pentru al doilea program de salvare a ţării

Zona euro cere un angajament scris de la partidele din Grecia pentru al doilea program de salvare a ţării

Zona euro cere un angajament scris de la partidele din Grecia pentru al doilea program de salvare a ţării
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
24 Ian 2012   •   12:25

Zona euro cere tuturor partidelor din Grecia un angajament scris pentru punerea în practică a reformelor asumate, înainte de a-şi da acordul pentru un al doilea program de salvare a ţării, a declarat marţi ministrul austriac al Finanţelor, Maria Fekter (foto), citat de AFP.
   
"Fondul Monetar Internaţional va redacta împreună cu grecii un nou program de ajutor. Dar nu vom putea să îl aprobăm decât dacă toate partidele sunt de acord pentru aplicarea reformelor, iar susţinerea trebuie să aibă loc în scris", a spus Fekter.
   
Ministrul olandez de Finanţe, Jan Kees de Jager, a declarat că un nivel sustenabil al datoriilor este o precondiţie indispendabilă pentru viitorul plan de susţinere a Greciei.
   
"Este clar că punerea în practică a reformelor în Grecia a eşuat. În privinţa reformelor structurale şi bugetare grecii nu au fost la înălţime", a spus ministrul suedez de Finanţe Anders Borg.
   
Oficialii zonei euro au sporit luni presiunile asupra Greciei, condiţionând orice nou împrumut de eforturi suplimentare. În plus, au cerut creditorilor privaţi concesii mai mari pentru reducerea datoriilor Greciei, astfel încât să fie evitat falimentul ţării.

Ministrul elen de Finanţe Evangelos Vénizelos s-a mulţumit să declare marţi că ţara sa are susţinerea Eurogroup pentru finalizarea în următoarele zile a acordului cu creditorii privaţi.



×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close