Ești pregătit pentru o aventură de neuitat în inima junglei? Numărul 10 din colecția „Animale din sălbăticie” îl aduce în prim-plan pe tigru, una dintre cele mai impresionante feline din lume.
În paginile revistei, copiii descoperă cum trăiește tigrul, cum își folosește dungile pentru a se camufla și modul în care vânează. Fiecare pagină combină informația cu imagini expresive, menținând interesul copiilor de la început până la final.
Un element special al numărului este povestea ilustrată „Kim și Linda”, care care prezintă prietenia dintre o fetiță și un pui de tigru. Este o poveste caldă și ușor de urmărit, care face lectura mai captivantă și îi poartă pe cei mici într-o aventură plină de întâmplări frumoase.
Ca în fiecare număr al colecției, experiența nu se oprește la citit. Numărul 10 include două figurine – tigrul și iepurele – care încurajează jocul de rol și ajută copiii să recreeze scene din revistă sau să inventeze propriile aventuri. Astfel, informația este consolidată prin joacă.
Prin combinația dintre conținut educativ, poveste și elemente de joc, colecția „Animale din sălbăticie” rămâne o opțiune potrivită pentru părinții care caută activități fără ecrane, dar cu valoare reală pentru dezvoltarea copiilor.
Numărul 10 – Tigrul este disponibil începând de mâine, 17 februarie, la chioșcurile de ziare din toată țara. Preț: 29,99 lei.