Aproximativ 81% dintre liderii executivi din Europa intenţionează să îşi majoreze investiţiile în inteligenţa artificială în următoarele 12 luni, în timp ce doar 7% consideră că piaţa AI se află într-o bulă speculativă, arată un studiu al Accenture Pulse of Change, notează Agerpres.
Cercetarea, derulată în rândul a aproape 2.000 de lideri executivi şi angajaţi din cele mai mari organizaţii europene, arată că acestea trec de la etapa experimentelor la una în care urmăresc rezultate concrete şi un randament mai rapid al investiţiilor în AI.
„Chiar şi într-un context marcat de incertitudine, liderii companiilor rămân convinşi de potenţialul inteligenţei artificiale. Diferenţa este urgenţa în obţinerea rezultatelor. Pentru a obţine un randament real al investiţiilor, companiile trebuie să integreze AI în strategia de business, să dezvolte mecanisme de guvernanţă care să permită extinderea utilizării tehnologiei şi să regândească modul în care oamenii lucrează”, a declarat Mauro Macchi, CEO Accenture pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, citat în comunicat.
Contrar percepţiei că inteligenţa artificială va reduce numărul locurilor de muncă, studiul arată că aceasta redefineşte, de fapt, rolurile şi competenţele cerute pe piaţa muncii.
Astfel, 85% dintre liderii executivi consideră că AI va schimba competenţele necesare pentru poziţiile de nivel entry-level, iar 71% intenţionează să creeze noi roluri entry-level dedicate colaborării dintre oameni şi inteligenţa artificială.
În plus, peste jumătate (52%) estimează că vor creşte recrutările pentru poziţiile entry-level pe măsură ce adoptarea AI se extinde.
În acelaşi timp, două treimi dintre angajaţi (62%) spun că se simt în siguranţă în privinţa locului de muncă, în creştere cu 21 de puncte procentuale faţă de începutul anului. Cu toate acestea, 52% cred că, din cauza AI, tinerii aflaţi la început de carieră îşi găsesc tot mai greu un loc de muncă.
Majoritatea angajaţilor resimt deja efectele pozitive ale utilizării AI. Astfel, 77% dintre ei spun că instrumentele bazate pe inteligenţă artificială le-au crescut productivitatea, iar 68% afirmă că au o satisfacţie mai mare la locul de muncă după introducerea acestor tehnologii. Cu toate acestea, doar 22% dintre liderii executivi afirmă că organizaţiile lor au reuşit să obţină valoare de business susţinută şi la scară largă din implementarea AI, potrivit autorilor studiului.
Totodată, peste jumătate (55%) sunt convinşi că proiectele bazate pe agenţi AI vor genera rezultate cuantificabile şi relevante pentru consiliile de administraţie în următoarele 12 luni.
„Principala provocare rămâne integrarea AI în strategia de business: unul din cinci lideri (20%) indică lipsa unei legături clare între iniţiativele de AI şi obiectivele organizaţiei drept principalul obstacol în obţinerea rezultatelor”, mai arată cercetarea.
În urma tensiunilor geopolitice şi al încetinirii economiei globale, liderii executivi adoptă o abordare mai pragmatică. Astfel, doar 43% mai estimează o accelerare a creşterii veniturilor, comparativ cu 72% la începutul anului. În acelaşi timp, 72% se aşteaptă la o creştere a inflaţiei, iar 68% anticipează o încetinire a economiei mondiale.
Pentru a-şi consolida rezilienţa, aproape jumătate dintre organizaţii (48%) intenţionează să îşi diversifice lanţurile de aprovizionare, iar 52% derulează programe de transformare operaţională menite să reducă impactul volatilităţii preţurilor şi al constrângerilor din sectorul energetic, se mai arată în document.
Studiul Accenture Pulse of Change a fost realizat în perioada aprilie-iunie 2026, pe un eşantion de 980 de lideri executivi şi 980 de angajaţi din cele mai mari organizaţii europene, active în 19 industrii. Cercetarea analizează impactul schimbărilor economice şi tehnologice asupra mediului de afaceri, cu accent pe inteligenţa artificială, AI generativă şi transformarea forţei de muncă.
Accenture este o companie globală de servicii profesionale.