Antena 3 CNN High Tech Căștile pentru telefon vândute în Uniunea Europeană conțin substanțe periculoase, arată un studiu

Căștile pentru telefon vândute în Uniunea Europeană conțin substanțe periculoase, arată un studiu

R.M.
1 minut de citit Publicat la 11:32 17 Mar 2026 Modificat la 11:32 17 Mar 2026
GettyImages-629419256
În timpul studiului au fost analizate peste 81 de modele de căști / sursă foto: Getty Images

Un nou studiu realizat de o organizație cehă non-profit de mediu ridică semne de întrebare serioase cu privire la siguranța unor căști pentru telefon vândute în Uniunea Europeană (UE). Potrivit cercetătorilor, acestea ar conține substanțe chimice care pot afecta sistemul hormonal al organismului.

În timpul studiului au fost analizate peste 81 de modele de căști, provenite de la mai bine de 50 de branduri cunoscute în Europa, potrivit Euronews.

Concret, cercetătorii au dezasamblat căștile pentru a colecta 180 de mostre de materiale plastice dure și moi, apoi un laborator a analizat dacă existau substanțe chimice care perturbă hormonii. Au fost testate căști pentru adulți, copii și pentru gaming, pentru că, potrivit specialiștilor, aceste căști sunt adesea utilizate pentru perioade lungi de timp.

Rezultatele au arătat că toate modelele testate conțineau, în diferite cantități, substanțe considerate potențial periculoase.

Printre acestea se numără bisfenolii, ftalații și substanțele ignifuge. 

Bisfenolul (BP) este un produs chimic industrial utilizat în principal în producția de materiale plastice policarbonat și rășini epoxidice. Aceste materiale se găsesc în mod normal în diferite recipiente pentru alimente, inclusiv sticle de apă, recipiente de plastic și chiar și în interiorul conservelor.

Ftalații reprezintă un grup de substanțe chimice folosite pentru a face plasticul mai flexibil și mai greu de spart. Aceste substanțe sunt folosite în produse precum ambalajele alimentare, recipientele și chiar unele echipamente de procesare a alimentelor.

Specialiștii avertizează că astfel de substanțe pot perturba funcționarea normală a hormonilor și, în timp, pot duce la probleme de sănătate.

În urma rezultatelor îngrijorătoare, specialiștii au clasificat căștile în funcție de expunerea la substanțe chimice.

Astfel, cele sigure au fost încadrate la culoare verde pentru cel mai mic risc, galben pentru că sunt „conforme cu legea, dar depășesc limitele voluntare mai stricte” sau roșu pentru că sunt foarte îngrijorătoare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close