Antena 3 CNN High Tech Fondatorul ChatGPT vrea să cumpere browser-ul "Chrome", dacă Google va fi forţat să îl vândă

Fondatorul ChatGPT vrea să cumpere browser-ul "Chrome", dacă Google va fi forţat să îl vândă

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 17:58 23 Apr 2025 Modificat la 17:58 23 Apr 2025
pe fundal loog google chrome si un telefon cu open ai
OpenAI are un parteneriat cu Microsoft, pentru motorul de căutare Bing și browserul Edge. Foto: Profimedia Images

Fondatorul ChatGPT şi proprietarul companiei mamă, OpenAI, Sam Altman, este interesat să cumpere cel mai popular browser din lume, Google Chrome, dacă compania va fi forţat să îl vândă. Anunţul vine după ce guvernul SUA a deschis un proces "antitrust" împotriva Google, susţinând că deţine un monopol ilegal în privinţa publicităţii online, scrie BBC News.

Nick Turley, un director al companiei ChatGPT, a depus mărturie în numele guvernului SUA într-un proces de monopol împotriva Google. SUA doresc ca gigantul tehnologic să fie destrămat, argumentând că are prea multă dominație pe piața de căutare online. Anul trecut, instanța a decis că Google deține un monopol în căutarea online, în timp ce săptămâna trecută a fost decis că deține un monopol ilegal în privinţa publicităţii online.

Google spune că browser-ul Chrome nu este de vânzare. Se estimează că aproximativ 64% dintre oamenii online folosesc Chrome, conform companiei de analiză Similarweb. Următorul browser cel mai popular, Apple Safari, este folosit de 21% dintre oameni.

Turley a depus mărturie la procesul de la Washington, cel mai recent dintr-o serie de cazuri introduse de Departamentul de Justiție al SUA (DOJ) împotriva dominației tehnologice în rețelele sociale, motoarelor de căutare și AI.

Șeful afacerilor de reglementare, Lee-Anne Mulholland, a declarat într-un blog că propunerile guvernului "ar dăuna consumatorilor, economiei și conducerii tehnologice ale Americii".

Dominanța Google

Procesul actual caută remedii pentru a reduce dominația Google în căutarea online, deoarece explozia recentă a serviciilor AI generative, cum ar fi ChatGPT, a extins piața. Modelele AI mai noi caută pe internet pentru a îmbunătăți rezultatele și a reduce halucinațiile, care a fost o problemă a dezvoltatorilor de când chatbot-urile au început să devină populare.

"Anul trecut, OpenAI s-a oferit să încheie o înțelegere cu Google care ar fi integrat rezultatele căutării Google în ChatGPT", conform mărturiei lui Nick Turley, însă a afirmat că această întelegere nu a fost realizată.

"Nu avem niciun parteneriat cu Google astăzi", a spus Turley.

OpenAI are un parteneriat cu Microsoft, pentru motorul de căutare Bing și browserul Edge. Între timp, Google are propria sa inteligenţă artificială generativă, Gemini - un concurent direct al ChatGPT.

Procesul este de așteptat să dureze trei săptămâni, iar alte companii mari de tehnologie, inclusiv Meta, Amazon și Apple, îl vor urmări cu atenție, având în vedere că se confruntă și cu propriile procese de monopol din partea DOJ.

Rapoartele din ultima săptămână sugerează că OpenAI caută să-și creeze propria rețea socială. Proiectul este "încă în faze incipiente", dar compania și şeful OpenAI, Sam Altman, au cerut feedback cu privire la un potențial rival al lui X, adaugă BBC.

Sam Altman, fondatorul OpenAI și Elon Musk, proprietarul paltformei X, au fost parteneri de afaceri. Platforma X are propriul instrument, AI Grok, pe care l-a integrat în platforma socială.

×
x close