Antena 3 CNN High Tech Google vrea să plaseze în spațiu centre de date pentru a face față cererii de AI. "Ar reduce impactul asupra resurselor terestre"

Google vrea să plaseze în spațiu centre de date pentru a face față cererii de AI. "Ar reduce impactul asupra resurselor terestre"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 10:00 08 Noi 2025 Modificat la 10:00 08 Noi 2025
centru de date
Se estimează că marile companii de tehnologie vor investi peste 3 trilioane de dolari în centre de date la nivel global. Foto: Getty Images

Google vrea să plaseze centre de date în spațiu, primul echipament de test urmând să fie lansat pe orbită la începutul anului 2027. Cercetătorii și inginerii companiei cred că, constelațiile dense de aproximativ 80 de sateliți, alimentați cu energie solară, ar putea fi amplasate la aproximativ 640 de kilometri deasupra Pământului, fiecare echipat cu procesoare puternice capabile să susțină cererea tot mai mare de inteligență artificială, scrie The Guardian.

Potrivit unui studiu Google publicat marți, scăderea rapidă a costurilor lansărilor spațiale ar putea face ca, până la mijlocul anilor 2030, întreținerea unui centru de date orbital să coste la fel de mult ca cea a unuia terestru. În plus, utilizarea sateliților ar reduce semnificativ presiunea asupra resurselor de apă și energie necesare răcirii centrelor de date de pe Pământ.

Odată plasate pe orbită, aceste centre ar fi alimentate de panouri solare de până la opt ori mai eficiente decât cele terestre. Totuși, lansarea unei singure rachete produce sute de tone de emisii de dioxid de carbon, ceea ce ridică întrebări privind impactul ecologic al proiectului. În același timp, astronomii avertizează că numărul tot mai mare de sateliți pe orbită joasă se comportă "ca niște insecte pe un parbriz" atunci când încearcă să observe cosmosul.

Proiectul, denumit Project Suncatcher, prevede transmiterea datelor prin legături optice – fascicule de lumină sau lasere care asigură comunicații rapide și stabile între sateliți și Pământ.

Se estimează că marile companii de tehnologie vor investi peste 3 trilioane de dolari în centre de date la nivel global, din India până în Texas și din Lincolnshire până în Brazilia, alimentând îngrijorări legate de emisiile de carbon dacă nu se adoptă surse de energie curată.

"În viitor, spațiul ar putea deveni cel mai potrivit loc pentru extinderea infrastructurii de calcul AI. Proiectul nostru de cercetare, Project Suncatcher, explorează constelații compacte de sateliți alimentați cu energie solară, echipați cu TPU-uri Google și conectați prin legături optice. Această soluție ar permite o scalare semnificativă și ar reduce impactul asupra resurselor terestre", au spus cei de la Google.

TPU-urile (Tensor Processing Units) sunt cipuri specializate în antrenarea și rularea modelelor de inteligență artificială, iar legăturile optice permit o transmisie wireless de mare viteză în spațiul liber.

Între timp, Elon Musk a anunțat că SpaceX și Starlink intenționează să dezvolte propriile centre de date orbitale. De asemenea, cipurile Nvidia AI urmează să fie lansate în spațiu la sfârșitul acestei luni, în parteneriat cu startup-ul Starcloud.

"În spațiu, energia regenerabilă este aproape nelimitată și foarte ieftină. Singurul cost ecologic este cel al lansării; ulterior, economiile de emisii pot fi de zece ori mai mari comparativ cu centrele de date de pe Pământ", a declarat Philip Johnston, cofondatorul Starcloud. 

Google intenționează să trimită doi sateliți prototip până la începutul lui 2027, considerând acest pas "o etapă esențială către o inteligență artificială scalabilă în spațiu".

Totuși, compania atrage atenția că rămân provocări inginerești importante, printre care gestionarea termică, comunicațiile cu lățime de bandă mare și fiabilitatea sistemelor pe orbită.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close