Antena 3 CNN High Tech Raza morţii: Un tânăr american a creat un dispozitiv cu ajutorul căuia poate topi orice metal

Raza morţii: Un tânăr american a creat un dispozitiv cu ajutorul căuia poate topi orice metal

Raza morţii: Un tânăr american a creat un dispozitiv cu ajutorul căuia poate topi orice metal
Sursa foto: Foto: Daily Mail / YouTube
31 Ian 2011   •   17:12

În timp ce mulţi adolescenţi se mulţumesc să stea acasă şi să se joace la calculator, Eric Jacqmain, din Indiana, Statele Unite, are planuri ceva mai ambiţioase. Tânărul de 19 ani a acoperit o suprafaţă asemănătoare unei farfurii obişnuite, cu 5.800 de mici oglinzi, creându-şi propria “rază a morţii” (death ray, eng, n.r.).

Atunci când este aliniat corect dispozitivul poate genera un punct fierbinte de câţiva centimetri care poate topi orice metal, relatează Daily Mail. Americanul a postat un video cu invenţia sa pe YouTube.



Raza generează suficientă energie pentru a topi oţel, a vaporiza aluminiu, fierbe beton, a transforma noroiul în lavă şi pulverizează instantaneu orice material organic.



Farfuria adolescentului măsoară 106,68 centimetri în diametru. “Am făcut o mică gaură în farfurie şi am lipit o ţeavă PVC pe spate”, a scris Eric pe YouTube. “Lumina trece prin gaură şi loveşte plasticul translucid de la capătul ţevii. Tot ce a trebuit să fac a fost să o direcţionez o singură dată şi să marchez locul. Atâta vreme cât ţinta nu îndepărtează căldura prea repede va topi sau vaporiza aproape totul destul de repede. Am vaporizat carbon, lucru care se întâmplă de obicei la 3.593 grade Celsius”.



Tânărul american şi-a numit invenţia R5800 solar “death ray”. Din nefericire pentru Jacqmain, R5800 solar “death ray” s-a sinucis. Mai precis, a ars într-un incendiu produs chiar de ea în magazia unde era stocată. “Da, s-a sinucis”, a comentat Jacqmain pe YouTube. “Este foarte posibil să fie chiar ea cea care a pornit focul. Nu a mai rămas nimic din ea”.



Însă americanul nu s-a lăsat descurajat de întâmplare. El lucrează acum la o alternativă şi mai puternică. “La cea nouă intenţionez să folosesc 32.000 de oglinzi”, a mai spus el.

×
Subiecte în articol: tanar american Soare puternic inventie
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close