Șeful DeepMind de la Google spune că inteligența artificială ar putea aduce o eră a „unei productivități incredibile” și a unei „abundențe radicale”. Dar cine va beneficia? Și de ce își dorește ca giganții tehnologici să se fi mișcat mai încet?
Dacă îți imaginezi un câștigător al premiului Nobel, probabil că Demis Hassabis nu se potrivește. Relativ tânăr (are 49 de ani), de rasă mixtă (tatăl său este cipriot grec, mama sa chinezoaică din Singapore), educat în școli publice, nu părea complet nelalocul lui când și-a primit medalia din mâna regelui Suediei, în decembrie, într-o mare de bărbați cărunți, dar recunoaște că a fost „ireal”.
„Sunt foarte slab la a mă bucura de moment. Am câștigat premii și în trecut, și mereu mă gândesc: «Care e următorul pas?» Dar acesta a fost cu adevărat special. E ceva la care visezi când ești copil”, povesteşte acesta, într-un interviu pentru The Guardian.
› Vezi galeria foto ‹
„Dacă ar fi fost după mine, am fi lăsat AI în laborator mai mult timp”
Hassabis s-a remarcat ca fiind excepțional de mic - a fost un copil minune la șah la patru ani. Astăzi, probabil este unul dintre cei mai importanți oameni din lume. Ca șef al Google DeepMind, divizia de inteligență artificială a gigantului tech, el conduce, chiar dacă nu neapărat dirijează, ceea ce promite să fie cea mai importantă revoluție tehnologică a vremurilor noastre.
Astfel, Hassabis se află în poziția de a fi atât promotor, cât și avocat al AI. Premiul Nobel pentru chimie a fost dovada beneficiilor pe care AI le poate aduce: baza de date AlphaFold a DeepMind a reușit să prezică structurile până atunci de nepătruns ale proteinelor, elementele de bază ale vieții – o descoperire care ar putea duce la nenumărate progrese medicale. În același timp, temerile legate de viitorul AI pe care Google îl pregătește cresc tot mai mult.
A fi ambasador al AI este partea pe care Hassabis nu și-a dorit-o.
„Dacă ar fi fost după mine, am fi lăsat-o în laborator mai mult timp și am fi făcut mai multe lucruri de tip AlphaFold, poate chiar să vindecăm cancerul sau ceva de genul acesta. Dar asta e, și are și unele beneficii. E minunat că toată lumea se poate juca cu cele mai noi tehnologii AI și poate simți pe pielea ei ce înseamnă. Asta e util pentru societate, de fapt, ca să se normalizeze și să ne adaptăm, iar guvernele să discute despre asta... Cred că trebuie să vorbesc mai ales despre partea științifică: cum ar trebui să abordăm asta, cum să ne gândim la necunoscute și cum să le facem mai puțin necunoscute”, spune el.
Hassabis e un amestec de abordabilitate firească și profesionalism șlefuit, mai scrie The Guardian. Slab și bine îngrijit, îmbrăcat complet în negru, poartă două ceasuri: unul inteligent și altul analog, elegant, dar discret. Dă impresia unui om mereu grăbit. Pe pereții din exterior sunt panouri de șah semnate de mari maeștri precum Garry Kasparov, Magnus Carlsen și Judit Polgár. Încă joacă; are o tablă pregătită pe o masă din apropiere.
Șahul l-a pornit pe drumul gândirii despre gândire. Între 4 și 13 ani a jucat competitiv în echipele de juniori din Anglia.
„Când faci asta de la o vârstă atât de fragedă, îți formează modul de funcționare al creierului. Mult din felul în care gândesc vine din strategia de la șah și din a face față presiunii”, explică el.
Pe hârtie, nu multe din trecutul lui anunțau viitorul. Familia lui era mai degrabă orientată spre artă: „Tatăl meu tocmai a terminat să compună o piesă muzicală în pensionare, pe care a pus-o în scenă la un teatru de artă din nordul Londrei. Sora mea e compozitoare, deci eu sunt cam excepția familiei”.
Nu erau săraci, dar nici bogați. A trecut prin mai multe școli publice din nordul Londrei și a fost educat acasă câțiva ani.
Spune că la școală a fost și puțin outsider, dar părea să știe exact încotro merge. Eroii copilăriei lui erau pionieri științifici precum Alan Turing și Richard Feynman. Și-a cheltuit câștigurile de la șah pe primele computere de acasă, precum Sinclair ZX Spectrum și Commodore Amiga, și a învățat programare.
„Puțini erau interesați de computere la sfârșitul anilor ’80. Era un grup mic de pasionați care hack-uiau jocuri și alte chestii, iar asta a devenit următoarea mea carieră după șah”, îşi aminteşte el.
În anii ’90, industria jocurilor lucra deja cu AI. La 17 ani, el a programat jocul de succes Theme Park, în care jucătorii trebuiau să construiască un parc de distracții virtual.
„Jocul reacționa la modul în care îl jucai. Dacă puneai un chioșc cu mâncare prea aproape de ieșirea rollercoasterului, vizitatorii virtuali începeau să vomite”, spune Hassabis.
„ChatGPT a demonstrat că oamenii găsesc utilizări incredibile la care nici măcar noi nu ne-am gândit”
După studii la Universitatea Cambridge, apoi un doctorat în neuroștiințe la University College London, a fondat DeepMind în 2010 cu Shane Legg și Mustafa Suleyman.
„Misiunea era simplă: să rezolvăm inteligența și apoi să folosim asta ca să rezolvăm tot restul”, spune el.
În 2014, Google a cumpărat compania pentru 400 milioane de lire. În 2016, AI-ul DeepMind a bătut unul dintre cei mai buni jucători de Go din lume. Iar AlphaFold, care a rezolvat structurile a peste 200 de milioane de proteine și a făcut resursa publică, a fost un alt salt uriaș.
Dar terenul s-a cutremurat în 2020 odată cu lansarea ChatGPT-3 de la OpenAI, care a fascinat publicul cu abilitatea sa de a rezolva probleme diverse – de la strategii la poezie.
„Toți aveam sisteme similare, dar ChatGPT a demonstrat că oamenii găsesc utilizări incredibile la care nici măcar noi nu ne-am gândit”, recunoaște Hassabis.
O lume a „abundenţei radicale”
Acum cursa este în plină desfășurare. DeepMind a devenit „camera motoarelor Google”, iar AI este integrat peste tot: în rezumatele de căutare, în asistentul Gemini, în generatoare de imagini și instrumente de traducere. Meta, Amazon, Apple și Microsoft pompează și ele miliarde și atrag talente de top.
Frontiera supremă este AGI – inteligența generală artificială.
„Poate în cinci, zece ani vom avea ceva ce am putea numi rezonabil AGI, care să prezinte toate capacitățile cognitive ale oamenilor”, spune el.
Hassabis imaginează o lume a „abundenței radicale” - progrese medicale, fuziune nucleară, superconductori la temperatura camerei: „Ar trebui să ducă la o productivitate incredibilă și, prin urmare, la prosperitate pentru societate. Desigur, trebuie să ne asigurăm că e distribuită corect, dar asta e mai mult o chestiune politică”.
„Cred în ingeniozitatea umană”
Însă apar și riscuri: dezinformare, deepfake-uri, înlocuirea locurilor de muncă, consum uriaș de energie, probleme de copyright, sau chiar scenariul în care AI decide că oamenii sunt dispensabili.
El recunoaște că impactul pe piața muncii va fi imens: „Să zicem că obținem abundență radicală și o distribuim bine – ce se întâmplă după aceea?”
Totuși, rămâne optimist: „Cred în ingeniozitatea umană. Oamenii sunt infinit adaptabili. Creierele noastre au evoluat pentru o viață de vânători-culegători și acum trăim în civilizație modernă. Diferența e că acum va fi de 10 ori mai mare decât Revoluția Industrială și poate de 10 ori mai rapidă”.
Ştiri video recomandate
