Antena 3 CNN International News Un mort şi 12 răniţi în SUA, după ce un bărbat a tras la întâmplare din maşină

Un mort şi 12 răniţi în SUA, după ce un bărbat a tras la întâmplare din maşină

O persoana a fost ucisa si alte 12 au fost ranite intr-o serie de impuscaturi de catre un barbat aflat la volanul unei masini in Arizona, a anuntat joi politia dupa arestarea suspectului.

Un mort şi 12 răniţi în SUA, după ce un bărbat a tras la întâmplare din maşină
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    18 Iun 2021   •   11:02

Bărbatul a deschis focul, aparent la întâmplare, în cel puţin opt locuri diferite de la periferia oraşului Phoenix, violenţe produse timp de o oră şi jumătate.

Patru persoane au fost împuşcate şi rănite, una fatal, iar nouă victime au suferit răni uşoare.

"Nu ştim care au fost motivele şi nu avem nicio idee despre ce gândea această persoană când a mers să comită aceste acte", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei din Peoria, Brandon Sheffert.

"Evident că vrem să elucidăm acest lucru, pentru că mulţi oameni se tem, mulţi oameni au fost afectaţi", a adăugat într-o conferinţă de presă organizată în interior din cauza temperaturilor ridicate (48 de grade Celsius) înregistrare joi după-amiază în regiune.

Suspectul a fost reţinut după ce pompierii au identificat un vehicul care se potrivea cu descrierea oferită de mai mulţi martori. Bărbatul nu s-a opus în momentul arestări, iar poliţia a descoperit o armă în maşină.

Incidentul survine după alte împuşcături recente în vestul Statelor Unite.

În California, un angajat nemulţumit şi-a executat luna trecută nouă colegi. În Colorado, zece persoane au fost împuşcate într-un supermarket în luna martie.

Un total de 279 de persoane au fost ucise de la începutul anului în astfel de incidente în Statele Unite, potrivit statisticilor furnizate de organizaţia Gun Violence Archive.

×
Subiecte în articol: atac armat Arizona
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close