Antena 3 CNN International News Există șanse să mai fie supraviețuitori în clădirea prăbușită la Miami, spune președintele american. Joe Biden s-a întâlnit cu familiile victimelor

Există șanse să mai fie supraviețuitori în clădirea prăbușită la Miami, spune președintele american. Joe Biden s-a întâlnit cu familiile victimelor

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că este încă posibil să existe supraviețuitori printre ruinele clădirii rezidențiale care s-a prăbușit în urmă cu opt zile la Miami, în statul american Florida.

Există șanse să mai fie supraviețuitori în clădirea prăbușită la Miami, spune președintele american. Joe Biden s-a întâlnit cu familiile victimelor
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Iul 2021   •   09:09

Biden a vizitat joi locul dezastrului și s-a întâlnit cu o parte dintre familiile victimelor.

Tot joi, operațiunile de căutare și salvare au fost oprite temporar, pentru 15 ore, din cauza temerilor privind posibilitatea unei noi prăbușiri a structurii afectate.

Primarul Daniella Levine Cava a anunțat că autoritățile planifică o posibilă demolare a structurii rămase iar decizia va trebui luată cu maximă precauție, ținând cont de felul în care vor fi afectate operațiunile la locul prăbușirii.

La întâlnirea privată cu rudele celor morți sau dispăruți, Biden a evocat momentele dureroase prin care a trecut el însuși, când prima sa soție și fiica sa au murit într-un accident de mașină, notează BBC.

Potrivit președintelui, finanțarea federală a efortului de căutare și salvare va continua timp de o lună.

Într-o conferință de presă ulterioară, președintele a spus că întreaga națiune îi plânge pe cei dispăruți împreună cu familiile acestora și că el speră în continuare că pot fi găsiți supraviețuitori.

"(Membrii familiilor) se roagă și îl imploră pe Dumnezeu să permită un miracol. Există încă posibilitatea să fie cineva în viață", a declarat Biden, conform sursei citate.

El a adăugat că "familiile dau dovadă de realism și știu că șansele scad pe zi ce trece dar speră, cel puțin, să recupereze trupurile neînsuflețite".

Până în prezent, au fost confirmați și identificați 18 morți. 150 de persoane sunt pe lista cu cei dispăruți.

Povestea tragică a femeii la care salvatorii n-au mai ajuns

CNN a relatat experiența unui participant la operațiunea de salvare în primele ore după prăbușirea ansamblului, care a distrus peste 50 de apartamente.

Acesta a povestit presei locale că, într-o intervenție în zona garajului subteran, a auzit vocea unei femei care implora după ajutor.

În pofida eforturilor, pompierii nu au reușit să ajungă la victimă iar în cele din urmă vocea acesteia a încetat să se mai audă.

×
Subiecte în articol: Joe Biden Miami
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close