Antena 3 CNN International News Luptele dramatice din Severodonețk, filmate de sus. Distrugeri totale la sol | Rușii, la un pas de Lîsîceansk

Luptele dramatice din Severodonețk, filmate de sus. Distrugeri totale la sol | Rușii, la un pas de Lîsîceansk

Imagini care dezvăluie amploarea distrugerilor provocate de lupte în Severodonețk au fost filmate din aer și întăresc comparația între acest oraș ucrainean și Mariupol, preluat de ruși după luni de asalt.

Luptele dramatice din Severodonețk, filmate de sus. Distrugeri totale la sol | Rușii, la un pas de Lîsîceansk
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Iun 2022   •   13:06

În ambele cazuri, localitățile au fost masiv bombardate, de la sol și din aer.

În zonele filmate, aproape nicio clădire, indiferent de destinație, nu a scăpat nedistrusă.

Forțele ucrainene au recunoscut că au pierdut mai multe localități în apropiere de Lîsîceansk, ultima regiune urbană aflată încă sub controlul trupelor Kievului.

"Rușii se apropie de Lîsîceansk și își fortifică pozițiile în localitățile din zonă. Orașul este bombardat de aviație", declară Serghei Gaidai, șeful administrației militare regionale.

Acesta a precizat că trupele inamice au intrat în localitatea Toșkivka, de unde își intensifică focul asupra pozițiilor ucrainene.

Rușii au pătruns în mai multe sate, între care Ustinivka, Pidlisne și Mira Dolina, și avansau, miercuri, spre Bila Gora.

"Nu e ușor pentru soldații noștri să mențină apărarea", a indicat Gaidai.

Informațiile oficialului sugerează că apărarea ucraineană din jurul Lîsîceansk a început să cedeze în fața puterii de foc a rușilor, mult mai mare, după săptămâni de bombardamente, notează CNN.

În paralel, luptele de stradă continuau în Severodonețk, unde apărătorii ucraineni încă dețin controlul asupra unei părți din uzina chimică "Azot", a mai spus Serghei Gaidai.

În campania pentru controlul integral în regiunea Lugansk - unde se află Severodonețk și Lîsîceansk - rușii au bombardat intens înainte de a prelua teritoriile.

Foto: un pod care leagă Lîsîceansk de Severodonețk, distrus de ruși

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close