Antena 3 International News Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la Wimbledon și Jocurile Olimpice

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la Wimbledon și Jocurile Olimpice

de Adrian Iclozan    |    17 Iun 2021   •   16:35
Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la Wimbledon și Jocurile Olimpice
Sursa foto: hepta

Tenismanul Rafael Nadal a anunțat că se retrage de la Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Nadal a precizat, într-o serie de mesaje pe contul său de Twitter, că "o astfel de decizie nu este, niciodată, ușor de luat".

"Însă, după ce mi-am ascultat corpul și am discutat cu echipa mea, am înțeles că este decizia corectă", a explicat sportivul câștigător a 20 de titluri de Grand Slam.

"Obiectivul este de a-mi prelungi carierea și de a continua să fac ceea ce mă face fericit, și anume să concurez la cel mai înalt nivel și să lupt în continuare pentru acele obiective profesionale și personale la cel mai ridicat nivel competițional", a continuat el.

"Faptul că între Roland Garros și Wimbledon sunt doar două săptămâni nu face situația mai ușoară din perspectiva recuperării mele, după un sezon pe zgură care este întotdeauna solicitant. Au fost două luni de efort intens iar decizia luată ține cont de perspectiva pe termen mediu și lung", mai spune Rafael Nadal.

Ultima prezență a lui Nadal pe un teren de tenis semifinala pierdută împotriva lui Novak Djokovic la Openul francez din această lună, aceasta fiind cea de-a treia înfrângere a lui pe zgura pariziană.

Turneul de la Wimbledon este programat între 28 iunie și 11 iulie, iar Jocurile Olimpice de la Tokyo ar urma să aibă loc între 23 iulie și 8 august anul curent.

Foto: Rafael Nadal la French Open, 9 iunie 2021

×

Rămâi la curent cu ce se întâmplă în lume şi când stai pe Facebook. Urmăreşte pagina Ştiri Externe!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close