Incinerările directe, fără public, fără ceremonii, fără cruce sau colivă, devin tot mai populare în Marea Britanie și în SUA. Costă mai puțin, sunt lipsite de convenții și oferă familiilor libertatea de a spune adio în propriul ritm. Dar ce pierdem, emoțional și simbolic, când renunțăm la ritual?
Fără planuri, fără slujbă, fără agitație
Când Cliff, socrul autorului care a scris acest material pentru The Guardian, a murit în martie 2021 de un cancer descoperit târziu, nu lăsase niciun plan de înmormântare și nici bani puși deoparte. Era un ateu convins, așa că o slujbă religioasă ieșea din discuție. Restricțiile din pandemie limitau și numărul participanților. Așa că soția autorului și frații ei au ales varianta unei incinerări directe – fără formalități și, esențial, mult mai ieftină.
„Puteau obține cenușa tatălui ei fără bătaie de cap și să organizeze o ceremonie intimă pe malul râului Wye, unde Cliff obișnuia să pescuiască”, scrie Tim Burrows.
Cliff a fost incinerat la 225 km de locul unde murise, iar cenușa a fost adusă prin curier, fără alai, până la casa familiei din Essex.
„Curierul a sosit ținând într-o mână o sacoșă de cadou cu tatăl lui Hayley și în cealaltă un buchet mic de flori”, îşi aminteşte acesta.
Prețul? 1.062 lire, potrivit Farewill, adică cu peste 3.000 de lire mai puțin decât o înmormântare obișnuită.
Moartea ca model de business
Dan Garrett, fondatorul Farewill, e un fel de Steve Jobs al industriei funerare. A crescut lângă un crematoriu din Londra, a terminat Royal College of Art în 2015 și a lansat Farewill în același an.
„Plimbarea cu familia era mereu până la crematoriu. Era absolut superb; cred că mi-a lăsat o rezonanță în cap”, spune el.
Inițial, Farewill oferea servicii online de redactare a testamentelor, dar apoi a observat un tipar în răspunsurile clienților:
„Vorbeam cu 20.000 de oameni pe an. Și aveam o rubrică în formularul online: ‘Ce doriți să faceți cu înmormântarea dumneavoastră?’ Și probabil că 80% dintre oameni scriau: ‘Nu vreau nicio bătaie de cap, fără haine negre, nimic tradițional, doar ceva care să mă reprezinte’”, explică Dan Garrett.
A simțit că era o oportunitate de afaceri uriașă.
Farewill a lansat incinerările directe în decembrie 2019. Pandemia a venit, dar interesul nu a dispărut. Astăzi, 20% dintre decedaţii din UK sunt incinerați astfel. Compania rivală Pure Cremation estimează că, în 20 de ani, jumătate din populația Regatului Unit va alege această variantă.
O schimbare de mentalitate
În prezent, până la 80% dintre decedați sunt incinerați în Marea Britanie – un procent peste media globală, dar sub Japonia. Dar acum 150 de ani, incinerarea era abia legalizată. Jessica Mitford și David Bowie au optat pentru incinerare directă, ca un act de independență în fața convenției.
„Înmormântarea în pământ, o practică oribilă, va fi într-o zi interzisă prin lege, nu doar pentru că este inestetică, ci pentru că morții i-ar alunga pe cei vii de pe Pământ dacă s-ar duce până la capăt ideea de a conserva trupurile pentru învierea într-o zi imaginară a judecății”, scria George Bernard Shaw în 1940.
Ce crede Biserica
Biserica Anglicană nu privește cu ochi buni această tendință.
„Incinerarea directă întrerupe atât înțelegerea sacră a corpului decedat, cât și convingerea că acesta are o valoare spirituală profundă și puternică. Fie că este prezentat clar sau nu, un astfel de serviciu lipsit de ceremonie subminează ideea că un trup mort merită respect, grijă, demnitate și iubire. De ce ai cheltui bani pe ceva lipsit de valoare?”, scria, în iunie, Anne Richards, consilier pe politici publice.
În The Spectator, jurnalista Ysenda Maxtone Graham a comparat procesul cu o simplă eliminare de gunoi: „Un sfârșit singuratic pentru mama sau tatăl tău – sau chiar pentru tine – și de fapt destul de scump pentru ceea ce se întâmplă, adică eliminare de deșeuri. Se poate vedea cum – asemenea morții asistate – vârstnicii ar putea fi presați să aleagă această opțiune de către tineri necredincioși, care se tem de moarte și care sunt în criză financiară”.
Realismul crud al costurilor
Totuși, dincolo de simbolistică, decizia e adesea dictată de bani. Conform studiului anual Sun Life, costul total al morții în UK – inclusiv taxe legale și evenimentul în sine – a atins 9.797 lire în 2024. Iar 6% dintre înmormântări sunt finanțate prin crowdfunding.
Farewill a fost cumpărată în 2025 de Dignity, unul dintre cei mai mari operatori de servicii funerare.
La crematoriul Bentley, Essex, managerul Ian Best spune că incinerările „fără prezență” au explodat: „Industria s-a schimbat enorm și cred că învățăm pe parcurs. Este teritoriu necunoscut pentru noi”.
Cea mai mare diferență?
„Doar faptul că oamenii nu mai sunt aici. Eram atât de obișnuit să fiu aici, să privesc pe fereastră, să văd parcarea plină și să aud oameni – iar acum mă gândesc: oh, nu e nimeni afară, dar tot particip la o înmormântare”, spune Best.
Respectul, chiar și în absență
Chiar și fără participanți, procesul e tratat cu solemnitate.
„Sublinez mereu că facem lucrurile exact la fel, indiferent dacă ceremonia e cu sau fără public. Tot timpul se intră prin față, punem muzică, ne înclinăm, tragem draperiile – întotdeauna păstrăm acel element de respect”, adaugă Ian Best.
O afacere cu ceai și promoții
Unii directori de pompe funebre spun că promovarea incinerării directe e prea agresivă. Pure Cremation, un jucător major, are un crematoriu uriaș în Hampshire și investește masiv în reclame TV, în special în timpul zilei – când pensionarii sunt publicul principal.
Un anunț promitea chiar: „Un ceai de după-amiază gratuit, în valoare de până la 50 de lire, dacă achiziționezi o incinerare directă. (Ofertă valabilă până pe 31 august)”.
Pentru cine sunt, de fapt, înmormântările?
Întrebarea rămâne: ce rost are o înmormântare, dacă cel care moare nu o trăiește?
Răspunsul vine de la Martin Stibbards, director de pompe funebre în Essex: „Înmormântările au fost mereu pentru cei vii. Tu nu știi că ești la propria ta înmormântare, dar rudele tale știu”.
El avertizează că planurile făcute la rece, în viață, pot deveni complicate pentru cei rămași: „Doliul este dificil. Poate că ți se pare o idee bună când stai în sufragerie și nu ești pe moarte și te gândești: ‘Da, semnez, asta o să fie perfect pentru familia mea.’ Dar când realitatea lovește și ești dus undeva fără ca nimeni să știe unde... doliul poate deveni foarte complicat”.
Nimic nu e de ajuns
În final, rămâne un gol. Nu pentru că incinerarea directă nu e „respectuoasă”, ci pentru că orice tentativă de a marca sfârșitul unei vieți pare, inevitabil, insuficientă.
„Orice încercare de a marca sfârșitul unei vieți pare nesatisfăcătoare. Și nimic – nici incinerarea directă, nici o înmormântare regală cu un convoi de mașini, nici focurile de artificii în stil Hunter S. Thompson – nu poate schimba asta”, explică acesta.
Ştiri video recomandate
