Antena 3 CNN Life De la refugiată la podiumurile Ralph Lauren și Calvin Klein. Cine este Anok Yai și de ce e ea cel mai influent model al anului 2025

De la refugiată la podiumurile Ralph Lauren și Calvin Klein. Cine este Anok Yai și de ce e ea cel mai influent model al anului 2025

G.M.
3 minute de citit Publicat la 16:23 30 Noi 2025 Modificat la 16:27 30 Noi 2025
Anok Yai
Anok Yai a fost desemnată Modelul Anului 2025, de către Consiliul Britanic al Modei. FOTO: Getty Images

Anok Yai a fost desemnată Modelul Anului 2025, de către Consiliul Britanic al Modei (British Fashion Council). Distincția îi recunoaște implicarea în campaniile de impact pentru mari branduri precum Yves Saint Laurent, dar și rolul în redefinirea standardelor de frumusețe la nivel mondial. BFC a schimbat regulile jocului în acest an și a anunțat direct câștigătoarea cu aproape o lună înainte de ceremonie, în loc să publice, ca de obicei, o listă de cinci nominalizări la această categorie, scrie Euronews.

Din juriul care a luat decizia au făcut parte Emma Davidson, fashion features director la revista Dazed, noua directoare executivă a BFC, Laura Weir, stilistul Carlos Nazario, fotograful Campbell Addy, fostul editorial director de la Dazed Kacion Mayers, directoarea de casting Emma Matell, redactorul-șef al 10 Magazine Sophia Neophitou-Apostolou și directorul Pat Boguslawski.

Premiul îi va fi înmânat lui Yai la The Fashion Awards 2025, care vor avea loc la 1 decembrie, la Royal Albert Hall din Londra.

Cine este Anok Yai și de ce a devenit un simbol atât de important al modei la nivel global?

Anok Yai s-a născut într-o familie de refugiați, la Cairo, în Egipt, după ce părinții ei au fugit de genocidul din Sudan. Familia s-a mutat ulterior pentru a începe o nouă viață la Manchester, în Statele Unite.

Yai și-a început cariera de model în 2018, devenind abia al doilea model de culoare care a deschis un show Prada și primul model sudanez care a făcut acest lucru.

Vorbind despre acest moment istoric, ea a declarat pentru Vogue: „A fost o onoare și sunt mândră că am fost aleasă să deschid prezentarea, dar este ceva mai important de atât. Faptul că eu deschid pentru una dintre cele mai importante case de modă este un mesaj pentru lume, în special pentru femeile de culoare, că frumusețea lor este ceva ce merită să fie celebrat.”

Doar în 2025, ea a deschis prezentări pentru giganți ai modei precum Coperni, Ferragamo și Hugo Boss, în timp ce a închis show-uri pentru Fendi, Ralph Lauren, Messikia și Vetements. A mai defilat, de asemenea, pentru Mugler, Yves Saint Laurent, Victoria’s Secret, Calvin Klein, Tom Ford, Bottega Veneta și pentru primul show Chanel semnat de Matthieu Blazy.

A apărut și în campanii pentru Gap și pentru parfumul Alien al casei Mugler, în paralel cu apariții pe copertele Vogue France, Perfect și Allure.

Dincolo de moda înaltă, Yai s-a implicat activ în promovarea unor standarde de frumusețe incluzive în industria globală, precum și în sensibilizarea publicului cu privire la situația refugiaților, importanța reprezentării persoanelor de culoare, nedreptatea rasială.

Ea a declarat că obiectivul său este să „transforme frumusețea pielii închise la culoare într-un lucru obișnuit”, vorbind deschis despre experiențele dureroase de nedreptate rasială și agresiuni la care a fost martoră.

Yai și-a exprimat, de asemenea, dorința de a continua să le inspire și să le sprijine pe fetele tinere să aleagă domenii STEM, pornind de la propria ei experiență de studentă la biochimie la universitate.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close