Antena 3 CNN Life De trei ani locuiesc într-un Land Rover. Doi tineri au demisionat la 28 de ani și au plecat în lume, într-o călătorie de 160.000 de km

De trei ani locuiesc într-un Land Rover. Doi tineri au demisionat la 28 de ani și au plecat în lume, într-o călătorie de 160.000 de km

G.M.
5 minute de citit Publicat la 23:30 21 Oct 2025 Modificat la 23:54 21 Oct 2025
Nick Chazee și Mathilde Vougny
De trei ani locuiesc într-un Land Rover. Doi tineri au demisionat la 28 de ani și au plecat în lume. FOTO: Instagram

Când aveau 28 de ani, Nick Chazee și Mathilde Vougny și-a dat demisia, și-au făcut bagajele și au pornit într-o călătorie în jurul lumii. Au ales însă o variantă neconvențională: la volanul propriului lor Land Rover.

Chazee, care lucra într-un startup din domeniul tehnologiei, iar Vougny în cadrul Organizației Națiunilor Unite, erau deja obișnuiți cu călătoriile frecvente în interes de serviciu. Nici asta însă nu le-a potolit dorința de a vedea și mai multe locuri, scrie CNBC. „De fiecare dată când aveam puțin timp liber, plecam undeva, chiar și dacă destinația era la cinci ore distanță de casă”, povestește Vougny.

Pasiunea pentru călătorii i-a făcut să realizeze că și-o doreau în viața de zi cu zi, nu doar în vacanțe. „Ne gândeam: n-ar fi grozav dacă am continua să conducem până în Turcia, apoi în Asia Centrală și tot drumul până în Singapore… și apoi prin toată lumea?”, spune Chazee.

Cum și-au finanțat aventura

Cei doi au avut nevoie de aproape doi ani pentru a strânge economiile necesare. La început, expediția a fost finanțată integral din banii lor, povestește Chazee. Abia după ce au început să promoveze aventura lor pe rețelele sociale au reușit să obțină venituri suplimentare, suficiente pentru a-și continua călătoria.

Totuși, la început nu își propuseseră să câștige bani din conținut. „Oricum făceam videoclipuri, dar erau pentru familie și prieteni, așa că nu exista nicio presiune”, spune Vougny. Planul inițial era să se oprească atunci când economiile s-ar fi epuizat, dar „banii au început să vină tocmai când nu îi făceam pentru bani… am fost norocoși”, mărturisește ea pentru CNBC Travel.

Cheltuielile lor anuale se ridică la aproximativ 41.000 de dolari, incluzând motorina, întreținerea mașinii, internetul, abonamentele la Netflix și muzică, vizele și containerele de transport pentru Land Rover, necesare atunci când trec de pe mare pe uscat și invers.

Pe de altă parte, economisesc bani pe chirie, utilități și hoteluri, astfel că viața pe drum este, în final, mai ieftină decât cea de dinainte.

Pentru că trebuie să își transporte mașina cu vaporul de fiecare dată când zboară spre o altă țară, cei doi aleg să cumpere biletele de avion în ultimul moment, pentru a nu fi obligați să reprogrameze zboruri în cazul unor întârzieri ale containerului. Transportul mașinii reprezintă, în medie, 6.000 de dolari pe an, iar schimbarea biletelor ar fi un cost suplimentar semnificativ. „Noi cumpărăm biletul în aceeași zi în care plecăm. Plătim poate cu 10% mai mult decât dacă l-am lua cu două luni înainte, dar per total economisim mult”, explică Chazee.

Dacă transportul întârzie, cei doi își continuă călătoria cu motocicleta. „Nu luăm avionul decât dacă este între mașină și motor”, spune el.

Cum e viața de zi cu zi într-un Land Rover

Vehiculul este dotat cu un rezervor de apă de 65 de litri, reumplut la benzinării, un duș cu cap normal, un aragaz cu alimentare duală și un frigider de 45 de litri, totul gândit pentru a le permite traiul de zi cu zi pe drum. Rufele sunt spălate o dată la două săptămâni, fie la spălătorii automate, fie prin servicii locale.

„Mașina este perfectă în foarte multe locuri, cu excepția căldurii”, spune Chazee. „Noaptea folosim ventilatoare, dar uneori e atât de cald încât abia putem dormi.”

În schimb, la temperaturi de minus 15 grade Celsius în Alaska, situația a fost opusă: „Stăteam în tricou și pantaloni scurți, pentru că aveam încălzire pe motorină și duș fierbinte.”

În trei ani de drum, cei doi au trecut și prin situații dificile. Una dintre cele mai neplăcute experiențe a fost în Australia, după un transport maritim care i-a costat aproximativ 7.000 de dolari. „La cinci zile după ce am început să conducem în Australia, motorul s-a stricat complet, a fost o experiență groaznică”, spune Vougny. Dar, după doar zece minute, un localnic s-a oprit și i-a ajutat. „Am stat 21 de zile la el acasă, ne-a ajutat să reparăm mașina. Noi găteam pentru ei, ei găteau pentru noi. N-aș putea spune că a fost o amintire rea, deși cu siguranță a fost un moment dificil”, adaugă ea.

Distanța față de familie a fost o altă provocare. De câteva ori, au fost nevoiți să lase mașina într-o țară străină pentru a zbura acasă. „Suntem norocoși cu comunitatea pe care am construit-o online. Avem oameni în fiecare țară și sunt mereu dornici să ajute”, spune Vougny.

Cei doi au un mic ritual: „De fiecare dată când intrăm într-o țară nouă, găsim un localnic care să lipească steagul acelei țări pe mașina noastră”, povestește Vougny.

În Bolivia, au întâlnit un bătrân care se temea că veniseră să îi fure lamele. „De obicei noi ne temem de străini, iar el se temea de noi, până la urmă am vorbit. Sunt momente mici, dar pentru mine sunt cele mai frumoase amintiri.”

Autoturismul lor, cu numere franțuzești și volan pe partea stângă, atrage mereu atenția. „Când mergem să mâncăm, lumea ne abordează, ne facem mereu cunoștințe.”

În 160.000 de kilometri, peste 300 de oameni i-au invitat în casele lor. „Le notez numele și locul. Când ajungem în acea țară, le scriem din nou”, spune Chazee. Deși intenționează să încheie această etapă peste doi ani, au deja planuri pentru un vehicul mai mare și noi expediții pe continentele unde vor să revină. O altă idee este să își creeze o bază permanentă și să găzduiască, la rândul lor, călători: „Vrem să dăm înapoi ceea ce am primit de-a lungul drumului”, spune Vougny.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close