Un videoclip de numai 18 secunde, încărcat pe YouTube în anul 2017 de fotograful libian de natură sălbatică Mohammed Almuntasir, a oferit prima dovadă materială a existenței pisicii de nisip (Felis margarita) în Libia. Aproape un deceniu mai târziu, cercetările sugerează că sud-vestul țării ar putea reprezenta un refugiu major, până acum necunoscut, pentru această specie rară, adaptată la condițiile de deșert.
La momentul publicării imaginilor, Almuntasir nu a acordat o importanță deosebită filmării, care surprindea o mică felină, cu o culoare deschisă, săpând o groapă în nisip, în dunele izolate din sud-vestul Libiei, relatează The Guardian.
Reacțiile au fost însă sceptice.
„Când l-am publicat, nimeni nu a crezut că a fost filmat în Libia. Toată lumea nega acest lucru, dar eu am continuat să insist că pisica există aici, în mai multe locuri; unul dintre ele se află la doar 70 de kilometri de Zintan, orașul în care locuiesc”, a declarat fotograful.
Pisica de nisip este singura felină din lume complet adaptată vieții în deșert. De dimensiunile unei pisici domestice, specia este extrem de dificil de observat în habitatul său natural, datorită culorii blănii, care se confundă aproape perfect cu peisajul arid. Din acest motiv, animalul este supranumit „fantoma deșertului”.
Deși Almuntasir nu a promovat activ filmarea, imaginile au atras în timp atenția cercetătorilor. Printre aceștia s-a numărat și Firas Hayder, zoolog specializat în studiul carnivorelor mici și cercetător postdoctoral la Universitatea Sol Plaatje din Africa de Sud.
„M-a convins că ar trebui să colaborăm la un studiu pentru a documenta reapariția acestui animal în Libia și pentru a-l înregistra oficial printre speciile de faună sălbatică ale țării”, a precizat Almuntasir.
Potrivit lui Hayder, sud-vestul Libiei reprezintă unul dintre cele mai puțin studiate ecosisteme terestre din nordul Africii. După analizarea tuturor surselor științifice care menționau prezența pisicii de nisip în Libia, cercetătorul a constatat că niciuna nu furnizase dovezi concrete sau coordonate geografice exacte.
„Când l-am întrebat pe Mohammed unde văzuse pisica, mi-a spus că o observase în mai multe zone. Acesta a fost aspectul care m-a surprins”, a explicat Hayder.
Cercetarea în regiune este îngreunată de lipsa ariilor protejate, a infrastructurii bazate pe camere-capcană, a echipelor specializate de teren și a unei autorități centrale funcționale care să coordoneze activitățile științifice. În plus, rețelele de contrabandă care operează de-a lungul frontierelor cu Algeria, Niger și Ciad fac ca munca pe teren să fie deosebit de periculoasă.
„Regiunile din sud-vestul Libiei sunt active din perspectiva rețelelor de contrabandă, așa că nu sunt sigure. La un moment dat, am fost surprinși de focuri de armă în timpul uneia dintre expedițiile noastre, ceea ce ne-a obligat să părăsim rapid zona”, a relatat Almuntasir.
După ce s-au cunoscut, cei doi au inițiat o colaborare desfășurată pe parcursul a opt ani, aproape în totalitate la distanță. Hayder l-a instruit pe fotograful libian în metode moderne de cercetare de teren, inclusiv în utilizarea coordonatelor GPS și documentarea observațiilor prin imagini foto și video.
În paralel, Almuntasir a colectat informații de la comunitățile tuarege locale, cunoscute pentru experiența lor în regiune. Crescut în Munții Nafusa și familiarizat cu zona Hamada al Hamra – un vast platou stâncos din sud-vestul Libiei, cu o suprafață de aproximativ 84.000 de kilometri pătrați – acesta a participat la expediții alături de vânători locali, având asupra sa o cameră de filmat în locul unei arme.
„Îmi spuneau despre locurile în care văzuseră pisica de nisip și îmi ofereau coordonatele, iar eu le centralizam pentru a planifica deplasări dedicate în fiecare dintre aceste zone”, a explicat fotograful.
În unele situații, cercetătorii și ghizii locali au urmărit urmele animalelor timp de mai multe zile pentru a identifica vizuinile, instalând apoi tabere în apropiere pentru a aștepta apariția felinelor.
Rezultatele colaborării au fost publicate, în februarie 2026, într-un studiu evaluat inter pares apărut în revista „Journal of Arid Environments”. Cercetarea documentează prezența pisicii de nisip în 13 situri din Sahara libiană și identifică opt noi locații pentru sconcsul dungat saharian, dintre care șapte se află în afara arealului recunoscut de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Studiul evidențiază, de asemenea, o concentrație semnificativă a observațiilor în Wadi Armet, o vale izolată situată la aproximativ 1.000 de kilometri sud-vest de Tripoli, unde au fost înregistrate 15 dintre cele 36 de observații ale pisicii de nisip.
„Această vale este incredibil de vastă. Mai mult de jumătate din ea rămâne neexplorată din cauza reliefului dificil. Animalele migrează acolo vara datorită existenței apei. Multe dintre ele vin din rezervația Tassili n’Ajjer, aflată de cealaltă parte a frontierei cu Algeria”, a declarat Almuntasir.
Concluziile cercetării sugerează că specia este mai răspândită și se află într-o stare de conservare mai bună în Libia decât se estima anterior, iar sud-vestul țării ar putea constitui un refugiu important pentru numeroase specii adaptate mediului deșertic.
Pisica de nisip se numără printre mamiferele considerate amenințate în Libia, alături de ghepard, gazela dama și gerbilul de nisip.
„A existat întotdeauna un mare semn de întrebare în privința Libiei, din cauza lipsei studiilor și a cercetărilor de teren. Această cercetare reprezintă o contribuție importantă, care ar putea ajuta la dezvăluirea extraordinarei biodiversități ascunse în Sahara libiană”, a declarat Ibrahim Elkahwage, directorul Fundației Libiene pentru Faună Sălbatică și coordonatorul comitetului libian al IUCN, pentru publicația The Guardian.
Cercetătorii au semnalat însă și amenințări la adresa speciei, documentând cazuri în care pisicile de nisip erau capturate și vândute ca animale de companie în piețele locale sau ucise accidental de vânători.
Specialiștii subliniază că specia joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecosistemelor deșertice, întrucât se hrănește în principal cu rozătoare, precum jerboa, dar și cu șerpi veninoși și scorpioni, contribuind astfel la protejarea vegetației limitate din aceste habitate.
„Toți libienii ar trebui să fie implicați în eforturile de conservare. Ei trebuie să simtă că aceste specii reprezintă mediul lor și țara lor”, a concluzionat Hayder.
Ştiri video recomandate
