Antena 3 CNN Life Lumea animalelor O rață, blocată pe lacul înghețat Ciuperca, a fost salvată de pompierii din Tulcea

O rață, blocată pe lacul înghețat Ciuperca, a fost salvată de pompierii din Tulcea

A.O.
<1 minut de citit Publicat la 15:52 14 Ian 2026 Modificat la 15:52 14 Ian 2026
rață salvată de pompieri de pe un lac înghețat
Pasărea se află la sediul ISU Delta unde va fi ţinută la adăpost până îşi va recăpăta puterile. Foto: captură Monitorul de Galați

O raţă prinsă în sloiurile de pe lacul Ciuperca a fost salvată, miercuri, de pompieri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, relatează Agerpres. 

Intervenţia pompierilor a fost solicitată la numărul unic de urgenţă 112 pentru două păsări, însă una dintre ele a reuşit să se elibereze până când au ajuns salvatori, potrivit Monitorul de Galați

„Răţoiul a reuşit să se elibereze din apa îngheţată. Raţa însă a rămas pe gheaţă, cu penele îngreunate de sloiuri, fără puterea de a se ridica. Intervenţia pompierilor a venit la timp. Au ajuns la ea şi au salvat-o, prevenind un deznodământ trist", a precizat ISU Delta.

Pasărea se află la sediul ISU Delta unde va fi ţinută la adăpost până îşi va recăpăta puterile, urmând să fie dusă înapoi în mediul natural.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close