Obiectiv turistic ascuns în țara noastră: fundul de mare unde au locuit dinozaurii

de Diana Dragotescu    |    25 Sep 2020   •   07:20
Obiectiv turistic ascuns în țara noastră: fundul de mare unde au locuit dinozaurii Antena 3

Vara aceasta, cei mai mulţi dintre români şi-au petrecut vacanţa în țară. Iar una dintre atracţii a fost "Canionul Şapte Scări" din apropierea Braşovului. Georgiana Mihăilă, a fost și ea acolo în concediu și ceea ce a are să ne arate cu siguranță vă va impresiona.

La aproape 150 de kilometri de Bucureşti şi doar la vreo 10 de Braşov, se află Canionul Șapte Scări. Până la destinaţie, drumul este de o frumuseţe extraordinară. Potecile te duc printr-o pădure deasă de-a lungul unui râu. Iar din loc în loc, sunt zone de relaxare unde vizitatorii îşi pot trage sufletul şi pot admira priveliştea cu cele trei cascade mai mici care preced canionul. 

Canionul Șapte Scări este cel mai mare din Europa de Est. Iniţial, a fost un fund de mare, unde se spune că au locuit dinozaurii. Astăzi, este o atracţie turistică la care merită să ajungi măcar o dată în viată. Lungimea totală este de 160 de metri şi este situat la o altitudine de peste 1000 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri.

Pe lângă peisajul spectaculos, canionul este recunoscut pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Aerul este ozonat, iar împreună cu zgomotul apei constituie combinaţia perfectă pentru recuperare psihologică și relaxare. În trecut, potrivit legendei, drumeţiile până la canion erau folosite şi ca test pentru tinerele care urma să se mărite.

Feciorii din sat îşi supuneau iubitele la două probe. Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului. Dacă nu se certau deloc, atunci erau meniţi să fie împreună toată viaţa. 

Obiectiv turistic - Canionul Șapte Scări

x close