Julia Santana Parrilla, activistă pentru drepturile femeii, împărtășește experiența care a făcut-o să creadă atât de puternic în dreptul femeii de a alege ce vrea să facă cu propriul corp, lăsând la o parte părerea societății.
La vârstă de 27 de ani femeia a rămas însărcinată cu prietenul ei cu care avea o relație minunată. În ciudă relației bune, nu era momenul să devină mamă, deoarece atât ea cât și partenerul ei aveau datorii, lucrau în afara orașului și erau încă în facultate. Împreună cu iubitul și la sfatul unui ginecolog a decis să facă un avort, decizie pe care nu a regretat-o, ba chiar a discutat-o deschis cu prietenii și cei din jur, cu o excepție: cu proprii părinți. Aceștia crescuseră în Spania, unde în anii '60 și '70 avortul era un subiect taboo și criticat foarte dur de societate.
După câteva luni, tânăra și-a dat seamă că pastilele contraceptive nu funcționează deoarece a rămas însărcinată din nou iar decizia a fost și de această dată aceeași: un avort. După această întâmplare femeia s-a hotărât să își pună un dizpozitiv IUD însă a început să se simtă un pic rușinată de cele două avorturi. Parte din sentimentul de vinovăție era cauzat de faptul că nimeni nu părea să vorbească despre un avort ca despre ceva normal, ca despre orice altă intervenție medicală.
În acel moment, Julia și-a dat seamă de anormalitatea din jurul acestui subiect și s-a hotărât să înceapă un website: „I Had an Abortion” unde femeile putea să dicute liber pe teama acestui subiect. Odată ce site-ul a început să crească în popularitate, femeia a știut că este momentul să le spună părinților: „Stiam că este timpul să le spun părinților mei, înainte să afle singuri. Când a apărut un articol în ziarul universității despre site-ul meu și despre avorturile mele, știam că am ținut secretul destul de mult, era timpul să le zic.” Ea s-a temut că părinții vor fi dezamăgiți, și mai ales rușinați de faptul că ea a ales să discute atât de public pe teama subiectului, așa că a ales să le spună prin poștă: „Le-am trimis prin poștă articolul ziarului impreună cu o scrisoare: "Anul trecut am avut două avorturi", am scris. "Am fost mulțumită de deciziile mele și prin acest site îmi folosesc experiențele pentru a servi un scop. Le-am spus să mă sune dacă vor să vorbească despre asta sau dacă au intrebări, înainte de a încheia scrisoarea cu "Sper că încă mai sunteți mândrii de mine".
Părinții Juliei nu i-au răspuns niciodată direct la scrisoare, însă ușor-ușor fata a început să se simtă comfortabil să aducă acest subiect în discuții:
„Am început să mă simt comfortabil în discuții despre activismul meu și despre site-ul meu. Acum le spun despre protestele de la marșul femeii sau despre întâlnirile cu activiștii pentru drepturile reproductive și ei ascultă liniștiți, nesiguri cum să comenteze.”
Cu toate acestea, mama femeii i se adresează ocazional, subtil pe teama subiectului: „Daca mi-ai fi zis de la început, aș fi fost acolo lângă tine”. Într-o zi însă Julia a primit o veste neașteptată: mamă ei i-a mărturisit că și ea a avut un avort în tinerețe. Asta se întâmplase pe vremea când era cu tatăl ei deja, dar ei nu se simțeau pregătiți pentru un copil. Deoarece în acea vreme în Spania avorturile erau taboo și ilegale, ea a trebuit să iasă din țară pentru a avea procedura. Avortul era un secret enorm, pe care nu îl împărtășise cu aproape nimeni, iar faptul că îi spunea acum ei, propriei fete, era un gest uroaș. În ciuda experienței comune, mamă ei avea însă altă viziune legată de acest eveniment: vroia să uite, să nu vorbească despre asta, să nu fie judecată pentru alegerea făcută: „Le dai oamenilor un motiv să te judece” i-a spus mama Juliei. Însă Juilia nu a văzut niciodată experiență ei în acest fel, ci dimpotrivă a vazut-o că pe ceva ce trebuie discutat cu normalitate, și împărtășit cu cei din jur: „Privesc vorbitul ca o modalitate de a arata oamenilor că nu trebuie să se simtă rușinați de avort, așa cum a făcut-o odată mama mea. Povestea ei m-a inspirat să continui împărtășirea experienței” a declarat Julia.
Sursă: Women's Health
