În ianuarie 1936, o fetiţă pe nume Phyllis i-a scris lui Albert Einstein în numele clasei sale. Copila i-a pus următoarea întrebare fizicianului: “Oamenii de ştiinţă se roagă? Şi dacă da, pentru ce se roagă?”
Iată ce i-a răspuns Albert Einstein:
“24 ianuarie 1936
Dragă Phyllis,
Voi încerca să răspund la întrebarea pe care mi-ai pus-o cât de simplu pot. Iată răspunsul meu:
Oamenii de ştiinţă cred că orice fenomen, incluzând acţiunile omului, se datorează legilor naturii. De aceea, un om de ştiinţă nu poate inclina să creadă că evenimentele pot fi influenţate prin rugăciune, adică prin manifestarea supranaturală a unei dorinţe.
Dar cunoştinţele noastre despre aceste forţe sunt imperfecte şi convingerea că există un spirit atotputernic este un act de credinţă. Această convingere este răspândită în toată lumea, în ciuda descoperirilor recente făcute de oamenii de ştiinţă.
De asemenea, oricine este implicat în mod serios într-o activitate ştiinţifică se convinge că există un spirit în toate legile universului, unul care este net superior celui uman. În acest fel fel, ştiinţa conduce către un sentiment religios special, dar care este total diferit de religiozitatea unei persoane naive.
Cu salutări cordiale,
A. Einstein”
