Antena 3 CNN › Life › Petrecere de lux cu liderii PSD la Timișoara. Alfred Simonis și-a botezat copilul, naș a fost Grindeanu. Al Bano a întreținut atmosfera

Petrecere de lux cu liderii PSD la Timișoara. Alfred Simonis și-a botezat copilul, naș a fost Grindeanu. Al Bano a întreținut atmosfera

G.M.
1 minut de citit Publicat la 08:51 01 Noi 2026 Modificat la 08:51 01 Noi 2026
Alfred Simonis, și-a botezat cel de-al treilea băiat
Liderii PSD s-au reunit sâmbătă seară seară la Timișoara, unde președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, și-a botezat cel de-al treilea băiat. FOTO: Antena 3 CNN

Liderii PSD s-au reunit sâmbătă seară seară la Timișoara, unde președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, și-a botezat cel de-al treilea băiat. Evenimentul a adunat nume grele din conducerea social-democrată. Naș a fost chiar liderul partidului, Sorin Grindeanu, iar la petrecere nu a lipsit niciunul dintre miniștrii PSD din Guvern.

Marcel Ciolacu a venit însoțit de partenera sa, în timp ce primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a încurcat intrările și a ajuns din greșeală la o nuntă organizată în sala alăturată. Edilul a intrat în sala mirilor, apoi și-a dat seama de confuzie și a ieșit.

Olguța Vasilescu i-a transmis micuțului cele mai bune gânduri: „Îi urez micuțului numai gânduri bune, să fie sănătos, să crească frumos și sănătos.”

Marian Neacșu a stat la aceeași masă cu Olguța Vasilescu, Claudiu Manda și Marcel Ciolacu. Printre invitați s-au numărat și Florin Manole, Alexandru Rogobete și Alexandru Rafila.

Atmosfera a fost întreținută de celebrul artist italian Al Bano, alături de care au cântat Damian Drăghici și Teo Rose.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close