Eileen Collins a intrat în istorie ca prima femeie care a pilotat și a comandat o navetă spațială, însă, în ciuda performanțelor sale remarcabile, numele ei nu este foarte cunoscut în lume. Acum, un documentar intitulat Spacewoman, care îi urmărește cariera, vrea să schimbe asta. BBC a stat de vorbă cu Eileen Collins la Science Museum din Londra. „Citeam un articol într-o revistă despre astronauții din programul Gemini. Probabil aveam nouă ani, și m-am gândit: ‘E cel mai tare lucru din lume. Asta vreau să fac’”, povestește ea. „Desigur, pe atunci nu existau femei astronaut. Dar m-am gândit: ‘O să fiu o doamnă astronaut’.”, spune ea.
Însă acea fetiță și-a ridicat privirea și mai sus: voia să fie la manșa unei nave spațiale. Iar singura cale pentru a ajunge acolo era să intre în armată și să devină pilot de testare. În Forțele Aeriene, s-a făcut repede remarcată și a fost selectată pentru programul de astronauți. Avea să piloteze navetele Spațiale, „avioanele spațiale” reutilizabile ale NASA.
Știa că ochii întregii lumi vor fi ațintiți asupra ei în 1995, la prima sa misiune. „Ca prima femeie pilot al navetei spațiale, am muncit enorm, pentru că nu voiam ca oamenii să spună: ‘Uite, femeia a greșit’. Nu era vorba doar despre mine, era vorba despre toate femeile care aveau să vină după mine”, spune ea. „Și mi-am dorit ca reputația pilotelor să fie: ‘Hei, sunt foarte bune’.”
Iar Collins a fost atât de bună, încât a fost promovată în scurt timp comandant, încă o premieră.
Collins era, în același timp, mamă a doi copii mici. Faptul că era soție, mamă și astronaut devenise subiect repetat la conferințele de presă, unii jurnaliști părând uimiți că le putea face pe toate. Dar Collins spune că a fi mamă și comandant au fost „cele mai bune două joburi din lume”. „Dar o să vă spun ceva: e mai greu să fii părinte decât să fii comandant al unei navete spațiale”, glumește ea. „Cel mai bun antrenament pentru a fi comandant a fost să fiu mamă, pentru că trebuie să înveți să le spui oamenilor nu.”
Navetele spațiale NASA, care au zburat timp de trei decenii, au cunoscut momente de glorie, dar și tragedii cumplite. În 1986, naveta Challenger a explodat la câteva secunde după lansare, ucigând toți cei șapte membri ai echipajului. Iar în 2003, naveta Columbia s-a destrămat deasupra statului Texas, la finalul misiunii, pierind încă șapte astronauți. O bucată de spumă izolatoare desprinsă de pe rezervorul extern a avariat scutul termic, cu consecințe fatale: naveta nu a putut rezista reintrării în atmosferă și s-a dezintegrat sub privirile îngrozite ale lumii întregi.
Collins clatină din cap când își amintește tragedia și prietenii pierduți. Dar, ca viitor comandant, trebuia să ducă programul mai departe, urma să fie la conducerea următorului zbor.
S-a gândit să renunțe?
„Oamenii din întregul program al navetei contau pe faptul că un comandant va merge mai departe”, spune ea în șoaptă. „Cred că a abandona misiunea ar fi fost opusul curajului… iar eu voiam să fiu un lider curajos. Un lider încrezător, care să dea încredere altora.”
Dar când misiunea ei a decolat în 2005, coșmarul s-a repetat: o altă bucată de spumă s-a desprins la lansare. De această dată însă exista un plan pentru a verifica daunele, însă presupunea una dintre cele mai riscante manevre din istoria zborului spațial. Collins a trebuit să piloteze naveta într-o rotație completă de 360 de grade, în timp ce zbura sub Stația Spațială Internațională. Manevra le-a permis astronauților de pe ISS să fotografieze partea inferioară a navetei și să verifice dacă scutul termic fusese perforat.
„Au fost ingineri și manageri care spuneau că nu se poate, că e prea periculos”, povestește ea. „Am ascultat discuțiile, ei știau că eu sunt comandantul, și am spus: ‘Se pare că o putem face’.” Cu voce calmă și mâini sigure la comenzi, Collins a executat lent, impecabil, acea „roată” spațială. Odată fotografiile făcute, avaria a fost depistată, iar un astronaut a ieșit în spațiu pentru a repara zona deteriorată. Acea intervenție a însemnat salvarea echipajului.
Zborul din 2005 a fost și ultimul ei zbor. Spune că oricum își propusese să se oprească după a patra misiune, pentru a lăsa și altora șansa de a ajunge în spațiu. De atunci, a privit multe alte femei și bărbați urmându-i drumul. Are și un sfat pentru noua generație care visează la stele: „Faceți-vă temele, ascultați de profesori, fiți atenți la ore și citiți cărți. Asta o să vă dea un scop”, spune ea simplu, ca un comandament.
Cei care îi vor călca pe urme vor afla cât de mult a realizat, nu doar ca femeie, ci ca pilot și comandant de excepție. Nu are regrete privind încheierea carierei de astronaut. A luat decizia și nu s-a uitat înapoi. Dar în privirea ei se vede o undă de nostalgie când este întrebată dacă ar accepta un nou loc într-o navă spațială. „Da, mi-ar plăcea să merg într-o misiune, într-o zi. Când o să fiu o bătrânică, poate voi avea șansa să mă întorc în spațiu”, spune zâmbind.
Ştiri video recomandate
