De zece ani, Josie Lauducci și soțul ei, Christian locuiesc pe un iaht cu vele, unde își cresc și cei trei copii. Casa lor plutitoare i-a purtat din San Francisco până în America de Sud și chiar până în Noua Zeelandă. Își permit asta pentru că Josie lucrează ca asistentă medicală și are contract cu ziua, așa că, odată la cinci sau șase săptămâni, face naveta în California, pentru opt ture de 12 ore, pentru care câștigă peste 100 de dolari pe oră, scrie Fortune.
Jodie lucrează ca asistentă medicală în San Francisco. La fiecare cinci sau șase săptămâni, Jodie ia avionul din locul în care acostează iahtul lor, și zboară înapoi în zona Bay Area. Lucrează opt ture de 12 ore ca asistentă la secția de terapie intensivă neonatală, câștigând peste 100 de dolari pe oră.
Posturile în baza unui contract per diem (pe zi) oferă mult mai mult control asupra programului, iar în cazul lui Jodie, salariul e suficient pentru a acoperi cheltuielile familiei.
„Ritmul ăsta e ceea ce face posibilă viața noastră”, a declarat femeia, în vârstă de 44 de ani, pentru Fortune.
Aranjamentul poate părea extrem, dar devine tot mai frecvent în spitalele din orașe cu costuri ridicate, precum San Francisco. De fapt, tot mai mulți angajați locuiesc departe de locul de muncă, își comprimă programul și călătoresc pe distanțe lungi ca să „iasă calculele”. Lauducci este una dintre ei.
O tendință care prinde teren în sănătate
Lauducci lucrează ca asistentă medicală de peste 20 de ani și a început munca, inițial, în regim full-time. Însă, pe măsură ce a căpătat vechime la spital, a văzut că tot mai multe asistente aleg contracte per diem, iar asta le asigura flexibilitate. Unele plecau cu avionul în străinătate după ce își terminau turele obligatorii. Altele plecau cu rulota în călătorie. Toate puteau să-și reorganizeze viața în jurul unui program comprimat.
Ideea există de mult timp pe scara corporatistă, de la stagiari până la directori executivi. Însă popularitatea ei a explodat în pandemie. Cercetători de la Stanford au constatat că ponderea angajaților din cele mai mari 10 orașe ale SUA care fac naveta pe distanțe mai mari de 75 de mile pe sens a crescut cu peste 32% față de perioada de după pandemie. În Marea Britanie, numărul britanicilor care petrec peste trei ore pe zi pentru drumul dus-întors la muncă s-a dublat față de perioada de dinainte de COVID.
Echilibrul dintre viața personală și muncă contează acum mai mult ca oricând. Un raport publicat luna trecută a arătat că acest criteriu a depășit atât salariul, cât și siguranța locului de muncă, devenind cel mai important factor pentru cei care își caută un job.
Sistemul medical, presat să acopere deficitul de angajați și să reducă epuizarea profesională, a început astfel să facă loc flexibilității, mai ales pentru asistentele cu experiență, pe care spitalele vor să le păstreze.
Pentru Lauducci, asta înseamnă că dacă își calculează greșit timpul până la port și pierde zborul, astfel încât nu mai poate ajunge la o tură, nu e un capăt de lume. „Poți să îți anulezi tura și nu plânge nimeni din cauza asta”, a spus Lauducci.
Ştiri video recomandate
