Consumul frecvent al unui medicament obișnuit, utilizat pentru tratarea mai multor afecțiuni care implică sistemul nervos, ar putea accelera procesul de îmbătrânire la persoanele vârstnice, arată un nou studiu publicat în JAMA Open Network, citat de independent.co.uk.
Este vorba despre medicamentele anticolinergice – prescrise frecvent în tratarea bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC), a unor afecțiuni ale vezicii urinare sau a bolii Parkinson. Aceste medicamente acționează blocând acetilcolina, un neurotransmițător esențial pentru buna funcționare a sistemului nervos. Deși efectele sedative și cele legate de funcțiile cognitive pot fi reversibile la întreruperea tratamentului, există suspiciuni că utilizarea îndelungată poate afecta negativ funcțiile fizice.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat datele a peste 4.000 de adulți în vârstă, monitorizându-le în timp mersul și forța de prindere (strângerea pumnului), din 1994 până în 2020. S-a observat că, deși forța de prindere nu a fost afectată semnificativ, persoanele cu expunere ridicată la anticolinergice au prezentat o scădere mai rapidă a vitezei de mers – un semn clar al declinului fizic.
„O expunere mai mare la anticolinergice a fost asociată cu un declin accelerat al performanței fizice,” au concluzionat autorii. „Pierderea acumulată în timp poate deveni semnificativă din punct de vedere clinic.”
Aceste descoperiri sunt importante, mai ales că slăbirea mobilității, pierderea echilibrului și modificările în mers sunt tot mai des asociate cu riscuri crescute de dizabilitate și mortalitate în rândul persoanelor în vârstă.
Autorii studiului atrag atenția asupra necesității de a reduce pe cât posibil prescrierea acestor medicamente, pentru a încuraja un proces de îmbătrânire mai sănătos. Ei recomandă folosirea celei mai mici doze eficiente și reevaluarea periodică a pacienților pentru a identifica oportunități de întrerupere a tratamentului, acolo unde este posibil.
„Anticolinergicele sunt asociate cu numeroase efecte adverse la vârstnici. Este esențial ca medicii să evite utilizarea lor când se poate și să evalueze constant nevoia de a continua tratamentul,” subliniază cercetătorii.