Pentru mai bine de un secol, înainte de apariţia mijloacelor moderne de divertisment şi a turismului de masă, milioane de cetăţeni occidentali, dornici de senzaţional şi necunoscut, vizitau cele mai exotice expoziţii realizate vreodată în lume – grădinile zoologice umane.
În pofida unui triumf al ştiinţei, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai mulţi aventurieri, întreprinzători şi antropologi s-au aflat la originea dezvoltării unor spectacole groteşti în care populaţii indigene din Africa sau America de Sud, ori chiar Japonia sau Filipine, erau aduse forţat în Europa şi Statele Unite pentru a reproduce habitatul lor natural în faţa occidentalilor.
Izolaţi cu garduri, la fel ca într-o grădina zoologică, pentru a ilustra şi mai puternic diferenţele de etnie, băştinaşii din regiunile în care europenii aveau colonii alimentau până la urma cea mai importantă idee pe care oamenii de ştiinţă, apoi mai târziu conducătorii de stat, voiau să o inoculeze populaţiei: rasele pure, albe, civilizate sunt superioare celor de culoare.
Deşi cărţile de istorie cuprind foarte rar imagini sau referiri la această perioadă, milioanele de spectatori care veneau să-i vadă pe „sălbatici” în satele reconstuite pentru amuzamentul albilor atestă anvergura fenomenului. Se estimează că peste un miliard şi jumătate de oameni din întreaga lume au vizitat asemenea expoziţii în perioada 1870 – 1930, potrivit istoricului francez Pascal Blanchard.
Continuarea pe historia.ro
