Start-up-urile din domeniul fuziunii nucleare – reacția care alimentează Soarele și pe care omenirea încearcă de decenii să o reproducă pe Pământ – atrag sume-record de la unii dintre cei mai mari investitori ai lumii: Google, Nvidia, miliardari precum Sam Altman, Jeff Bezos și Bill Gates, ba chiar și grupul media al familiei Trump. Doar în primele opt luni ale acestui an, sectorul a strâns 3,8 miliarde de dolari în finanțare privată, un maxim istoric, mânat de promisiunea unei energii abundente, ieftine și curate, capabilă să alimenteze inclusiv apetitul uriaș de electricitate al inteligenței artificiale. Problema este că niciun experiment de fuziune nu a produs până acum mai multă electricitate decât consumă, iar mulți oameni de știință avertizează că termenele vânturate de companii – unele promit energie „comercială” încă din 2028 – sunt mult prea optimiste. Unii experți se tem chiar de un „moment Theranos” al fuziunii: o prăbușire a încrederii, dacă promisiunile exagerate făcute pentru a atrage bani se vor izbi de realitatea fizicii, scrie Financial Times.
La finalul lunii august, în arșița orbitoare din New Mexico, politicieni și investitori înarmați cu cazmale festive au început lucrările la o nouă instalație care își propune să prindă Soarele într-o sticlă.
Pacific Fusion, un start-up fondat și susținut de oameni de știință de elită și de antreprenori din tehnologie, construiește la Albuquerque un sit de testare a fuziunii nucleare, despre care speră că va fi un pas crucial către generarea de electricitate comercială din aceeași reacție care alimentează Soarele.
Deocamdată, nu se vede mai nimic în afară de pământ palid și nisipos care să sugereze ce s-ar putea înălța acolo într-o bună zi. Însă politicienii prezenți la eveniment au vorbit despre fuziune ca despre o transformare istorică, unul dintre senatorii democrați comparându-i potențiala însemnătate cu descoperirea focului de către omenire.
Eric Schmidt, fostul director general al Google și investitor în Pacific Fusion, a spus de pe scenă că, dacă fuziunea ar ajunge să producă cea mai mare parte a electricității Americii, „rezolvă toate problemele” create de nevoile energetice ale inteligenței artificiale.
Această promisiune a unei energii abundente, ieftine și curate – și a eliberării omenirii de dependența de arderea combustibililor fosili – este motivul pentru care grupuri tehnologice americane precum Google și Nvidia, miliardari ca Sam Altman, Jeff Bezos și Bill Gates, giganți din energie și grupul media al familiei Trump toarnă miliarde de dolari în companii private de fuziune. Helion Energy, susținută de Altman, își propune să furnizeze electricitate către Microsoft până în 2028.
În primele opt luni ale acestui an, start-up-urile de fuziune au atras o sumă-record de 3,8 miliarde de dolari în finanțare privată, potrivit PitchBook, depășind totalul de anul trecut, de 3,3 miliarde de dolari – care fusese, la rândul lui, un maxim istoric.
Dar, deși există un acord larg că știința fuziunii a avansat considerabil, experții și start-up-urile nu cad de acord asupra cât de curând vor putea companiile să livreze energie semnificativă în rețea și dacă furnizarea acelei electricități va avea, comercial, vreun sens.
Niciun experiment de fuziune nu a produs până acum mai multă electricitate decât consumă instalația, ca să nu mai vorbim de demonstrarea unei centrale capabile să funcționeze fiabil.
Alain Becoulet, cercetătorul-șef al proiectului internațional de cercetare a fuziunii ITER, finanțat din fonduri publice, spune că racordarea unei centrale de fuziune la rețeaua electrică „nu se va întâmpla niciodată” în următorii cinci –zece ani.
Cei din interiorul domeniului avertizează că, pe măsură ce concurența pentru finanțare se intensifică, companiile fac afirmații mult prea optimiste privind cât de ieftină va fi electricitatea pe care speră să o producă.
Un director cu funcție de conducere din domeniul fuziunii, care nu dorește să-i fie dat numele, spune că este greu să estimezi costurile unei tehnologii care nu a funcționat niciodată comercial. Unele promisiuni de preț se reduc la companii care „pur și simplu inventează”, spune directorul, pentru a atrage suficiente investiții încât să-și poată continua cercetarea – „cea mai tipică vrăjeală în stil Silicon Valley pe care ți-o poți imagina”.
Disputa devine tot mai presantă pe măsură ce companiile de fuziune trec de la experimente de laborator la centrale-prototip care necesită miliarde de dolari în capital. Dezvoltatorii apelează tot mai mult la guverne, la investitori instituționali și la piețele publice, ceea ce sporește riscul ca afirmațiile exagerate să direcționeze greșit capitalul și să submineze sprijinul nu doar pentru cercetarea de fuziune pe termen lung, ci și pentru alte surse de energie cu emisii reduse de carbon.
Unii investitori, experți și chiar unii directori se tem că supralicitarea promisiunilor ar putea, în cele din urmă, să deterioreze încrederea în întregul domeniu. Un expert descrie riscul drept un „moment Theranos” al fuziunii, comparând entuziasmul din jurul celor mai ambițioase ținte ale sectorului cu efervescența care înconjura start-up-ul de teste de sânge din Silicon Valley înainte ca afirmațiile despre tehnologia lui să se destrame.
„Nu avem de rezolvat o problemă de fizică”
Fuziunea este de obicei explicată drept reacția nucleară care alimentează Soarele.
În centrul Soarelui, sub o presiune estimată la de 250 de miliarde de ori mai mare decât cea de la suprafața Pământului, nucleele de hidrogen sunt forțate să se ciocnească, formând nuclee de heliu. Cum nucleul de heliu rezultat are o masă puțin mai mică decât cele patru nuclee de hidrogen inițiale, diferența este transformată în cantități uriașe de energie, sub formă de căldură și radiație.
Cercetătorii din domeniul fuziunii imită condițiile extreme din Soare încălzind combustibilul la peste 100 de milioane de grade Celsius, până când acesta devine plasmă supraîncălzită – o stare a materiei volatilă și încărcată electric – și menținându-l suficient de mult timp cât nucleele să fuzioneze.
Miza teoretică este uriașă. Combustibil de fuziune cu greutatea aproximativă a unei agrafe de birou poate elibera tot atâta energie cât 57 de barili de petrol. Nu există emisii de carbon și nici riscul reacției în lanț necontrolate asociate cu centralele nucleare convenționale.
În 2022, National Ignition Facility de la Lawrence Livermore National Laboratory, un important centru american de cercetare și dezvoltare în domeniul armelor nucleare, a realizat o descoperire majoră atunci când a obținut așa-numitul câștig net de energie, producând mai multă energie de fuziune decât energia laser livrată țintei sale de combustibil, cu diametrul de 2 mm.
Deși experimentul a atins o bornă științifică, electricitatea necesară pentru a acționa cele 192 de lasere nu a fost inclusă în rezultatele anunțate public și nici costurile mai largi de construire și operare a instalației.
Experimentul a produs 3,15 MJ de energie de fuziune, în timp ce sistemul laser a consumat aproximativ 422 MJ de electricitate – de peste 100 de ori mai mult decât energia de fuziune produsă.
Cu toate acestea, el a oferit o dovadă de principiu pentru start-up-urile de fuziune care caută să comercializeze tehnologia. Banii care se revarsă în sector lărgesc un domeniu cândva dominat de un pumn de companii puternic finanțate. Numărul companiilor private de fuziune s-a dublat, ajungând la peste 50 în ultimii cinci ani, potrivit Fusion Industry Association.
Printre ele se numără Inertia Enterprises, care își propune să aducă pe piață tehnologia dezvoltată la Lawrence Livermore Laboratory. Compania a strâns 450 de milioane de dolari în prima sa rundă majoră de finanțare, în februarie.
Jeff Lawson, directorul general, spune că deceniile de cercetare finanțată din fonduri publice au pus compania într-o poziție bună pentru a urmări fuziunea comercială.
„Nu avem de rezolvat o problemă de fizică… Mulțumită guvernului american (de-a lungul ultimilor) 60 de ani și celor 30 de miliarde de dolari investiți”, a declarat el.
Multe start-up-uri de fuziune promit să livreze energie „comercială” în următorul deceniu. Într-un sondaj din 2026 realizat de Fusion Industry Association, 32 din 45 de respondenți au spus că ar putea furniza energie comercială până în 2040.
„Ne stabilim obiective ambițioase pentru că lumea are nevoie de noi surse de energie abundentă, curată și fiabilă azi, nu peste decenii”, spune Helion despre ținta sa de a livra electricitate către Microsoft în 2028, adăugând că termenul reflectă experiența companiei în construirea a șapte prototipuri.
Dar Bacoulet, de la ITER – cel mai mare proiect de fuziune din lume, finanțat de 34 de națiuni, printre care SUA și China –, spune că, în următorul deceniu, instalațiile experimentale ar putea produce o cantitate substanțială de energie de fuziune, însă probabil doar în reprize care durează până la aproximativ 20 de secunde.
El precizează că niciun operator de rețea nu va fi interesat să racordeze o sursă de energie instabilă la rețea.
„Nu are niciun rost. Nu poți vinde nimic dintr-o sursă intermitentă”, susține el.
Fuziunea va deveni, probabil, parte din mixul energetic abia în „ultimul deceniu al acestui secol”, adaugă el. Oamenii de știință estimează că, până atunci, planeta se va afla într-o stare de colaps climatic, dacă tendințele actuale se mențin.
Există și îndoieli cu privire la viabilitatea centralelor comerciale planificate. Nicio centrală nu a fost expusă în mod constant la căldura și radiația extreme produse într-o reacție de fuziune nucleară.
Radiația va deteriora componentele structurale și le va face radioactive, limitând posibilitatea de întreținere de către oameni, spune Mohamed Abdou, profesor emerit de inginerie mecanică și aerospațială la UCLA. Dacă unele componente cedează în camera de plasmă, de exemplu, întregul reactor trebuie oprit. La nivelul tehnologiei disponibile în prezent, Abdou estimează că prima generație de centrale care folosesc combustibil de fuziune se va defecta, în medie, o dată la 20 de minute și că înlocuirea unei componente noi în reactor va dura „multe luni”.
Un reactor comercial de fuziune ar trebui, de asemenea, să-și producă singur o parte din combustibil – de regulă tritiu, o formă de hidrogen –, pentru că acesta este rar. Dar acest lucru a fost demonstrat până acum doar în laborator.
Steven Cowley, directorul Princeton Plasma Physics Laboratory din SUA și unul dintre cei mai apreciați specialiști în plasmă din lume, spune că este „încrezător” că, spre finalul anilor 2030, va exista o centrală-pilot care poate produce mai multă electricitate decât consumă.
Primele centrale vor semăna mai degrabă cu „un experiment tehnologic”, spune el. Consideră că ar trebui testate vreme de aproximativ 10 ani și că o centrală comercială, probabil, nu va apărea decât în jurul mijlocului secolului.
„Aș vrea să păstrăm foarte limpede în minte această separare între centralele comerciale și cele pilot”, adaugă el.
Dar multe start-up-uri de fuziune încearcă să construiască cele două lucruri deodată. Un fost inginer care a lucrat la mai multe companii de fuziune spune: „a atrage capital în fuziune este dificil, dacă nu chiar imposibil, dacă nu vorbești despre comercializare”.
Investitorii spun că, chiar și cu sprijinul unui furnizor de capital răbdător, investitorii de tip venture capital vor căuta, cel mult, o investiție pe un deceniu.
Două dintre cele mai vechi companii din sector ilustrează nivelul de tenacitate necesar. Compania canadiană General Fusion, fondată în 2002 și printre ai cărei investitori se numără fondatorul Amazon, Bezos, a devenit în iulie prima companie de fuziune listată la o bursă majoră.
Start-up-ul american TAE Technologies, susținut de Google și fondat în 1998, plănuiește o fuziune prin schimb de acțiuni, în valoare de 6 miliarde de dolari, cu grupul media al familiei președintelui Donald Trump. Ambele companii par să fi dat înapoi de la ambițiile lor.
În 2014, fondatorul General Fusion, Michel Laberge, era citat de revista canadiană BCBusiness spunând că firma își propunea să vândă un produs propriu-zis până în 2022. În ianuarie anul acesta, directorul general Greg Twinney le-a spus investitorilor că firma plănuiește ca centrala sa comercială să fie operațională „în jurul anului 2035”.
Una dintre cele mai vechi aspirații a apărut în 2010, când Orange County Business Journal, o publicație din California, relata că țelul TAE era să producă suficientă energie pentru uz comercial până în 2020. Termenul este acum „începutul anilor 2030”, potrivit site-ului companiei.
TAE a declarat, într-un comunicat, că „tehnologia, știința, capitalul, cererea și reglementarea converg” și că tehnologiile de vârf „sunt acum pregătite pentru centrale”.
General Fusion a refuzat să comenteze.
Să ținem luminile aprinse
Chiar dacă o centrală de fuziune funcțională ar putea fi construită, nu rezultă de aici că electricitatea produsă ar fi la fel de ieftină și de abundentă pe cât susțin unii dezvoltatori.
Cele mai multe centrale de fuziune propuse ar folosi, la fel ca alte centrale termice, căldura din reacție pentru a produce abur, care acționează o turbină ce generează electricitate. Însă, spre deosebire de gaz sau cărbune, care ard combustibil, fuziunea folosește cantități uriașe de electricitate pentru a genera și susține plasma.
Adam Jackson, fost inginer de sisteme la General Fusion, consideră că firmele de fuziune sunt nerealiste în privința prețului electricității.
În 2024, le-a propus șefilor săi de la General Fusion să actualizeze estimările companiei privind costul electricității, după ce depistase mai multe erori în calcule. Propunerea nu a fost însă acceptată de companie. Jackson spune că, la acel moment, unul dintre manageri l-a sfătuit să „justifice ceea ce vrea piața să audă” și să „lucreze invers”, pornind de la o anumită cifră prestabilită.
Într-o lucrare evaluată de experți (peer-reviewed), publicată după plecarea sa, Jackson a analizat un proiect conceptual de centrală realizat de General Fusion în 2023. Pentru că centrala consuma ea însăși energie, doar aproximativ 40% din electricitate ar fi rămas disponibilă pentru vânzare în rețea, a constatat lucrarea.
Asta înseamnă că, pentru a livra aceeași cantitate de electricitate în rețea, centrala de fuziune ar trebui să genereze de peste două ori mai multă electricitate decât o centrală termică convențională, continua lucrarea.
General Fusion a refuzat să comenteze.
Dezvoltatorii din domeniul fuziunii evită, în general, prognoze ferme privind costul electricității lor. General Fusion estimează că, pe întreaga durată de viață, costul construirii și operării unei centrale de fuziune va fi de 64–73 de dolari pe MWh de electricitate produsă. Commonwealth Fusion Systems, cel mai mare jucător din industrie, susținut de Google, are drept țintă circa 50 de dolari pe MWh pentru centrala sa comercială, subliniind totodată că cifra este orientativă.
În SUA, electricitatea de la o centrală nucleară nouă costă aproximativ 71 de dolari pe MWh, în timp ce energia solară dintr-un parc fotovoltaic, nu de pe acoperișuri, poate costa în jur de 38 de dolari pe MWh, potrivit Agenției pentru Energie Nucleară, un organism interguvernamental.
Pe măsură ce companiile de fuziune trec de la experimente de laborator care costă milioane de dolari la centrale care costă miliarde, ele caută tot mai mult capital dincolo de fondurile specializate de tip venture.
Publicul oferă tot mai multă finanțare. Într-o rundă recentă, Commonwealth Fusion Systems a strâns aproximativ 1 miliard de dolari de la investitori, printre care fonduri de pensii și fonduri suverane neidentificate. Companii de utilități publice din SUA au susținut firme de fuziune. Iar cele mai multe start-up-uri de fuziune din Europa și Asia caută finanțare guvernamentală pentru a-și construi prima centrală.
Rămâne îndoielnic dacă investitorii nou-veniți au expertiza tehnică necesară pentru a evalua afirmațiile diverselor companii. Un investitor care nu dorește să-i fie dat numele spune că multe bănci și investitori de pe piețele publice se află acolo unde erau fondurile de venture capital „poate acum cinci–șapte ani”, dar adaugă că aceștia își parcurg „curba timpurie de învățare”.
Investitorul critică laboratoarele susținute de guverne și proiectele internaționale pentru lentoare.
„S-au obișnuit să gândească ITER ca fiind pe traseul critic către fuziunea comercială, împingând termenele mult dincolo de 2050”, spune investitorul. „Cred că, împreună, capitalul privat și piețele publice, alături de o finanțare publică bine coordonată, sunt cele mai bune șanse ale noastre de a livra energie de fuziune comercială înainte de 2040”.
Cowley, de la Princeton Plasma Physics Laboratory, spune că una dintre cele mai mari probleme ale companiilor private este că nu sunt stimulate să-și împărtășească datele științifice sau experiența cu ceilalți. Cunoașterea se pierde apoi atunci când start-up-urile eșuează.
„Ar fi frumos ca toate aceste investiții în companiile de fuziune să fie folosite cu adevărat eficient, astfel încât să putem învăța unii de la alții și din greșelile celorlalți”, crede el.
Helion Energy, susținută de Altman de la OpenAI, este una dintre cele mai bine finanțate companii din sector, cu 1,5 miliarde de dolari în finanțare, dar este notoriu de secretoasă. Experți și directori ai firmelor rivale spun că firma pare reticentă să publice lucrări evaluate de experți despre rezultatele sale experimentale. General Fusion și TAE au fost mai deschise cu rezultatele lor, atât cele bune, cât și cele proaste.
Compania a spus anterior că acest lucru era necesar pentru a-și proteja proprietatea intelectuală de „imitatori”.
Directorul general al Helion, David Kirtley, spune că, pe măsură ce industria fuziunii trece la comercializare, ar trebui să se aplice „regulile normale ale afacerilor”, inclusiv protejarea proprietății intelectuale. Publicarea de lucrări evaluate de experți „consumă timp și resurse ale echipei noastre, care sunt mai bine folosite pentru îndeplinirea misiunii noastre”, adaugă el.
„La trei decenii distanță”
Fuziunea nucleară are, de multă vreme, o problemă de credibilitate. În 1951, omul de știință austriac Ronald Richter a susținut că realizase fuziunea pe o insulă izolată, într-un lac de lângă Bariloche, în Patagonia. Președintele Argentinei, Juan Peron, a salutat cercetarea ca pe o descoperire majoră, care promitea să revoluționeze energia atomică.
Afirmația s-a prăbușit la o examinare mai atentă, dar i-a ajutat pe oamenii de știință americani să investigheze modalități de a controla plasma supraîncălzită necesară fuziunii.
Fizica fuziunii a avansat enorm de la afirmațiile false din anii 1950. Dar progresul a fost lent și anevoios, dând naștere glumei care dăinuie, potrivit căreia fuziunea este „la trei decenii distanță și așa va rămâne mereu”.
Progresele din informatică și inteligență artificială îi ajută pe cercetători să modeleze comportamente tot mai complexe ale plasmei, accelerând anumite părți ale domeniului. Dacă au apropiat însă semnificativ fuziunea comercială este o întrebare mai grea.
Cowley spune că deceniile de cercetare le-au permis oamenilor de știință să „pună Soarele într-o sticlă, iar asta e, de fapt, ceva remarcabil. Are 250 de milioane de grade… și îl poți menține într-o stare foarte stabilă, iar el va face fuziune. E un lucru remarcabil”.
Dar, adaugă el: „Nu l-am pus încă într-o sticlă comercială”.
