Cercetătorii au efectuat o analiză structurală detaliată a reţelei rutiere a Imperiului Roman, care se întindea pe aproximativ 300.000 km şi traversa Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, scoţând în evidenţă dimensiunea colosală a acestei reţele de drumuri şi rolul important pe care l-a jucat chiar şi la mult timp după prăbuşirea Imperiului Roman, transmite Reuters care citează un studiu publicat marţi în revista Nature Communications, potrivit Agerpres.
Augustus, primul împărat al Romei antice, a amplasat un monument numit Milliarium Aureum, o piatră miliară aurită, în Forumul Roman - în anul 20 î.Hr., pentru a marca punctul de plecare simbolic pentru toate drumurile din vastul imperiu. Aceste drumuri au fost într-adevăr coloana vertebrală a primului sistem de transport la scară continentală din lume.
Studiul a arătat că vechea zicală "toate drumurile duc la Roma" nu era tocmai adevărată, iar Constantinopolul, capitala imperială ulterioară a imperiului, Istanbulul de astăzi, se potrivea mai bine acestei maxime. Deşi romanii preferau să construiască drumuri drepte, terenul dificil uneori le împiedica atingerea acestui obiectiv, a constatat studiul.
Cercetătorii au documentat, de asemenea, o corelaţie în multe regiuni între vechile drumuri romane şi autostrăzile moderne.
Romanii, maeştri ingineri şi constructori, au construit drumuri care se întindeau din deşerturile marocane şi arabe din sud şi est, până în Scoţia şi la Oceanul Atlantic din nord şi vest. Aceste drumuri erau legate de râuri navigabile şi căi maritime pentru a forma o vastă reţea de transport.
"Această infrastructură a însemnat că o vastă regiune a devenit mai strâns integrată: a oferit o platformă de dimensiunea unui continent pentru răspândirea oamenilor, animalelor, agenţilor patogeni, bunurilor şi ideilor", a declarat arheologul clasic Tom Brughmans de la Universitatea Aarhus din Danemarca, care a contribuit la coordonarea noului studiu.
"Legiunile romane au mărşăluit pe drumuri pentru a răspunde ameninţărilor, a-şi ajuta colegii şi a coloniza noi teritorii. Idei radicale noi, precum creştinismul timpuriu, s-au răspândit odată cu oamenii pe uscat şi pe mare. Dar drumurile în sine erau folosite cel mai mult pentru navetele frecvente între fermă şi câmp sau către pieţele locale pentru vânzarea produselor", a spus Brughmans.
Unele drumuri erau foarte durabile, construite dintr-o combinaţie de materiale, inclusiv piatră zdrobită, ciment de var, pietriş şi pavele. Traficul era format în mare parte din oameni care mergeau pe jos şi călăreau animale, inclusiv cai, măgari, catâri şi cămile, precum şi animale de povară şi căruţe şi trăsuri trase de animale.
"Toate drumurile duc la Roma? Nu chiar"
Distanţele rutiere de la Roma au fost măsurate de la Milliarium Aureum. Dar era această megalopolis antică cu adevărat centrul reţelei?
"Toate drumurile duc la Roma? Nu chiar", a spus Brughmans. "Roma este situată central pentru transportul maritim mediteranean, dar nu deosebit de centrală în sistemul rutier roman. Dar capitalele provinciale erau excepţional de bine amplasate pe drumurile din provincia lor, facilitând administrarea eficientă a provinciilor şi colectarea impozitelor".
Printre aceste capitale provinciale se numărau Ancyra (Ankara) în Turcia, Londinium (Londra) în Marea Britanie şi Corint în Grecia.
"Roma însăşi era situată central pe drumurile de pe coasta Tireniană a Italiei. Dar când luăm în considerare toate mişcările din întreaga peninsulă italiană, am fost şocaţi să descoperim că drumul cel mai central urmează de fapt coasta adriatică opusă, ocolind complet Roma", a spus Brughmans.
La începutul secolului al IV-lea d.Hr., împăratul Constantin a mutat capitala la Constantinopol. "Această nouă capitală era amplasată strategic la intersecţia dintre Europa şi Asia, iar cercetările noastre au arătat că era excepţional de centrală pentru călătoriile terestre la nivelul întregului imperiu - mult mai mult decât Roma", a spus Brughmans. "Este situată pe Bosfor şi ştim despre feriboturi care traversau această strâmtoare în antichitate, conectând efectiv traficul european şi asiatic.
Inginerii romani au folosit unelte şi tehnici pentru a face drumuri cât mai drepte posibil, Via Appia, la sud de Roma, fiind un exemplu excelent.
"Dar chiar şi romanii au trebuit să se încline în faţa naturii. Am descoperit că drumurile romane tind să fie drepte doar dacă topografia locală o permite, cum ar fi în zonele destul de plate din Belgia, nordul Franţei sau Valea Po din Italia. În general, nu au mutat munţii doar pentru a construi un drum", a spus Brughmans.
Aceste drumuri antice au structurat interacţiunile între sute de milioane de oameni timp de peste două milenii, având în vedere utilizarea continuă a multora mult timp după căderea Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr. şi după ce Imperiul Roman de Răsărit, numit şi Imperiul Bizantin, a cedat în 1453.
"Persistenţa reţelei de drumuri romane poate fi demonstrată pentru multe regiuni, de la Marea Britanie până în Orientul Apropiat", a declarat Adam Pazout, cercetător postdoctoral la Universitatea Autonomă din Barcelona, de asemenea implicat în coordonarea studiului. "Şi aceste drumuri au servit, în multe locuri, drept principalele mijloace de comunicaţie pe tot parcursul perioadei medievale, până la dezvoltarea căilor ferate în secolul al XIX-lea şi a autostrăzilor în secolul al XX-lea."
Iar în prezent, multe autostrăzi urmăresc drumuri antice. "Un exemplu excelent este Via Augusta, care merge de la Cadiz, în sudul Spaniei, până în Pirinei. Drumul trece pe sub un arc de triumf numit Arcul de Bera, între Tarragona şi Barcelona, unde se poate vedea clar că are acelaşi traseu ca şi autostrada modernă N-340", a mai spus Brughmans.
